Ramzan Kadîrov le cere cecenilor să nu-şi mai lase soţiile să folosească WhatsApp

Liderul cecen Ramzan Kadîrov le-a cerut bărbaţilor din Cecenia să îşi împiedice soţiile să mai folosească aplicaţia WhatsApp, după scandalul pe tema căsătoriei forţate a unei minore cu un comandant de poliţie, care s-a răspândit prin intermediul serviciului de mesagerie.

1333 afișări
Imaginea articolului Ramzan Kadîrov le cere cecenilor să nu-şi mai lase soţiile să folosească WhatsApp

Ramzan Kadîrov le cere cecenilor să nu-şi mai lase soţiile să folosească WhatsApp (Imagine: HEPTA)

"Încuiaţi-le, nu le lăsaţi să iasă şi atunci nu vor posta nimic", a afirmat Kadîrov, care a aprobat anterior căsătoria unui comandant de poliţie cu o fată de 17 ani, deşi era deja căsătorit, iar legislaţia rusă nu permite poligamia, relatează BBC News Online.

"Încetaţi. Purtaţi-vă ca cecenii. Onoarea familiei este cel mai improtant lucru. Nu scrieţi astfel de lucruri. Bărbaţi, ţineţi-vă femeile departe de WhatsApp", a declarat el la un post local de televiziune.

Ulterior, şeful său de cabinet, Magomed Daudov, a propus legalizarea poligamiei în Cecenia, o republică rusă în care majoritatea cetăţenilor sunt musulmani. "Totul trebuie să fie în conformitate cu sharia (legea islamică). Dar dacă un bărbat poate suporta mai mult de o soţie, de ce nu?", a declarat acesta.

Presa locală a scris, înaintea căsătoriei care a avut loc sâmbătă, că ofiţerul de poliţie Najud Gucigov, în vârstă de 47 de ani, a împiedicat-o pe Heda Goilabieva să plece de acasă şi i-a ameninţat familia cu represalii dacă nu i-o predă.

Însă Kadîrov a criticat pe contul său de Instagram relatările din presă, afirmând că "părinţii fetei şi-au dat acordul pentru această căsătorie".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici