Răscumpărarea cerută de piraţi pentru petrolierul saudit ar putea depăşi zece milioane de dolari

Piraţii care au capturat petrolierul sudit Sirius Star în largul coastelor Somaliei ar putea cere o răscumpărare-record de peste zece milioane de dolari, potrivit unor oficiali, citaţi de Daily Mail, în ediţia electronică.

26 afișări
Imaginea articolului Răscumpărarea cerută de piraţi pentru petrolierul saudit ar putea depăşi zece milioane de dolari

Răscumpărarea cerută de piraţi pentru petrolierul saudit ar putea depăşi zece milioane de dolari (Imagine: Mediafax Foto)

Negocierile pentru predarea Sirius Star, care transporta două milioane de barili de ţiţei în valoare de 100 de milioane de dolari, cantitate sufiecientă pentru a alimenta Franţa timp de o zi, au început miercuri, negociatorii aflându-se la bordul navei şi pe uscat, potrivit declaraţiilor unui bărbat prezentat de postul de televiziune Al-Jazeera ca fiind unul dintre piraţi.

Oficiali implicaţi şi în alte negocieri pentru eliberarea navelor capturate până în prezent susţin că "monitorizarea electronică" indică faptul că piraţii somalezi "vorbesc despre" cel puţin zece milioane de dolari.

Petrolierul este acostat în prezent într-un port somalez, controlat de piraţi. "Toţi membrii echipajului sunt în siguranţă", a dat asigurări operatorul navei, Vela International.

Piraţii somalezi au capturat peste 90 de nave în cursul acestui an şi au obţinut răscumpărări în valoare de peste 70 de milioane de euro.

Petrolierul Sirius Star este cea mai semnificativă captură, cântărind 318.000 de tone şi fiind de trei ori mai mare decât un portavion.

În plus, există temeri legate de o posibilă scumpire a preţului petrolului, întrucât navele ar trebui să parcurgă o rută mai lungă, dar mai sigură, în jurul Capului Bunei Speranţe, operaţiune care ar dura cu două săptămâni mai mult şi care ar presupune cheltuirea altor milioane de euro în plus, zilnic.

Aproximativ 13 la sută din petrolul şi gazul din Orientul Mijlociu tranzitează largul coastele somaleze, preţul asigurărilor crescând de zece ori ca rezultat al pirateriei practicate în Oceanul Indian şi Golful Aden.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici