Regele Juan Carlos a fost operat din nou la şold, din cauza unei luxaţii

Regele Juan Carlos a fost operat din nou la şoldul drept joi seara la Madrid, din cauza unei luxaţii, a anunţat Casa Regală, la câteva zile după ce i-a fost aplicată o proteză, în urma unei fracturi pe care a suferit-o în cursul unei expediţii de vânătoare de elefanţi în Botswana.

134 afișări
Imaginea articolului Regele Juan Carlos a fost operat din nou la şold, din cauza unei luxaţii

Regele Juan Carlos (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Juan Carlos, în vârstă de 74 de ani, "a fost operat în această seară (joi) la Spitalul USP San Jose în urma unei luxaţii la şoldul drept, suferită (joi) după-amiaza din cauza unei mişcări greşite", a anunţat Casa Regală într-un comunicat.

Suveranul "se recuperează în mod satisfăcător la spital, unde urmează să îşi petreacă noaptea", a adăugat aceeaşi sursă.

Regele a fost operat pentru prima dată la şoldul drept pe 14 aprilie, la acelaşi spital, după ce a fost repatriat de urgenţă din Botswana, unde a suferit o fractură după ce a căzut într-o tabără. Medicii i-au pus, atunci, o proteză.

Aceasta este cea de a cincea intervenţie la care este supus în decurs de doi ani. El a fost operat pentru o tumoare benignă la un plămân în mai 2010. În iunie 2011 i s-a implantat un genunchi drept artificial şi a fost supus unei intervenţii la nivelul tendonului lui Ahile, rupt în septembrie.

În noiembrie, regele a purtat ochelari de soare la o ceremonie oficială, pentru a ascunde o contuzie la ochi, pe care a suferit-o, potrivit purtătorului de cuvânt al palatului regal, după ce s-a lovit de o uşă.

Juan Carlos a urcat pe tron în 1975, la două zile după moartea generalului Francisco Franco.

Safariul la care a participat pentru a vâna elefanţi a produs scandal într-o ţară afectată de criză, regele fiind nevoit să prezinte scuze istorice.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici