Reţeaua Al-Qaida este tot mai influentă graţie Internetului

Al-Qaida câştigă tot mai multă influenţă prin intermediul spaţiului virtual al Internetului, deşi serviciile de informaţii americane îl consideră pe liderul acesteia, Osama ben Laden, "un fugar, într-o peşteră, fără putere în afara casetelor video", comentează Washington Times, în ediţia online.

5 afișări
Imaginea articolului Reţeaua Al-Qaida este tot mai influentă graţie Internetului

Reţeaua Al-Qaida este tot mai influentă graţie Internetului

În mediul virtual al Internetului, ideea califatului global şi a aplicării legii musulmane sharia a depăşit frontierele statelor naţionale, de la Arabia Saudită şi până în Olanda, unde numele de Mohamed se situează pe locul al doilea ca frecvenţă în rândul nou-născuţilor de sex masculin, subliniază Washington Times. Consecinţa acestui fenomen este creşterea exponenţială a numărului extremiştilor islamişti: circa 13 milioane de musulmani consideră atacurile sinucigaşe cu bombă sau alte acte de terorism drept o formă legitimă de luptă împotriva "cruciaţilor" şi a "sioniştilor", iar aproximativ 130 de milioane de musulmani îl susţin pe ben Laden, deşi nu neapărat şi metodele acestuia.

În rândul extremiştilor islamişti se află tineri cu educaţie superioară, din clasa de mijloc, care ştiu să folosească un computer, iar unele dintre celulele islamiste supreavegheate în Mare Britanie, de exemplu, au în componenţa lor ingineri şi analişti care nu se mai întâlnesc în moschei, pentru a face schimb de opinii şi cunoştinţe, ci în spaţiul virtual.

Expansiunea organizaţiei al-Qaida nu mai depinde, deja, de liderii acesteia, cum ar fi ben Laden sau adjunctul său, egipteanul Ayman al Zawahiri, apreciază analiştii. Ea se realizează de la sine, prin intermediul celor aproximativ un miliard de utilizatori ai Internetului, care până în 2010 ar putea atinge cifra de două miliarde, adaugă ei.

Fără o înţelegere profundă a amplorii campaniei virtuale a Islamului şi fără o interpretare corectă a "catehismului" islamist al lui Ben Laden şi Zawahiri, avertismentele specialiştilor vor rămâne însă fără ecou în campania democraţilor americani, de retragere a trupelor din Irak, comentează autorul articolului publicat de Washington Times.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici