Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate ONU, sâmbătă, pe tema referendumului din Crimeea

Membrii Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite se vor reuni de urgenţă, sâmbătă, pentru a vota o rezoluţie occidentală care denunţă referendumul din Crimeea.

552 afișări
Imaginea articolului Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate ONU, sâmbătă, pe tema referendumului din Crimeea

Consiliul de Securitate ONU se va reuni sâmbătă pe tema referendumului din Crimeea

Reuniunea a fost convocată pentru ora 15.00 GMT (17.00, ora României), la solicitarea Statelor Unite. Diplomaţii occidentali se aşteaptă ca Rusia să utilizeze dreptul de veto.

Poziţia Chinei, care adesea se aliniază celei a Rusiei, în special în voturile pe tema conflictului din Siria, încă nu se cunoaşte. "Chinezii sunt confuzi", a explicat un diplomat occidental.

El a subliniat că ambasadorul Chinei la ONU a menţionat în cadrul celor şase reuniuni ale Consiliului pe tema crizei ucrainene două principii, şi anume principiul neintervenţiei şi principiul respectării integrităţii teritoriale. Or, cele două principii nu sunt respectate prin scrutinul care va avea loc duminică.

"Singurul scop al acestei rezoluţii este de a obţine abţinerea Chinei şi de a sublinia astfel izolarea în creştere a Rusiei", a precizat un alt diplomat occidental.

Proiectul de rezoluţie a fost redactat de Statele Unite, în termeni care ar putea fi acceptaţi şi de China. Textul proiectului de rezoluţie nu se referă în mod explicit la Rusia şi nu solicită retragerea trupelor suplimentare ruse din Crimeea. De asemenea, proiectul de rezoluţie nu ameninţă cu sancţiuni.

"Referendumul nu poate avea nicio validitate şi nu poate opera nicio modificare asupra statutului Crimeei", potrivit proiectului de rezoluţie.

Totodată, textul cere tuturor statelor să nu recunoască rezultatul referendumului şi să "nu întreprindă vreo acţiune care ar putea fi interpretată ca o recunoaştere a modificării statutului". O formulă alambicată utilizată pentru a cere Rusiei să nu anexeze Crimeea.

Consiliul reafirmă "angajamentul său faţă de suvernitatea, independenţa şi integritatea teritorială a Ucrainei în frontierele sale recunoscute la nivel internaţional", conform textului.

În cele din urmă, proiectul de rezoluţie solicită Moscovei şi Kievului "să înceapă un dialog politic direct" şi să dea dovadă de reţinere.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici