Români, condamnaţi după ce au agresat un poliţist irlandez şi i-au furat cheile maşinii

Şase români au fost condamnaţi la închisoare pentru că au ameninţat şi agresat un poliţist irlandez aflat în afara programului, în timp ce încercau să scape după ce furaseră dintr-un magazin de alimente.

15 afișări
Imaginea articolului Români, condamnaţi după ce au agresat un poliţist irlandez şi i-au furat cheile maşinii

Români, condamnaţi după ce au agresat un poliţist irlandez şi i-au furat cheile maşinii (Imagine Mediafax/AFP)

Unul dintre hoţi a smuls cheile care erau în contactul maşinii poliţistului, în care se afla şi fiica sa, potrivit informaţiilor prezentate tribunalului din Athlone. Cei şase agresori români au primit pedepse cu închisoarea între trei şi nouă luni, după ce au pledat vinovat în faţa tribunalului, relatează Athlone Advertiser, în ediţia electronică.

Florentina Codreanu, în vârstă de 23 de ani, Ion Doru Ghiţă, în vârstă de 30 de ani, Florin Codreanu, în vârstă de 21 de ani, Madelina Căldaru, în vârstă de 23 de ani, Alina Căldărău, în vârstă de 29 de ani şi Biţă Mirabela, în vârstă de 25 de ani, au fost acuzaţi că au furat alimente în valoare de 130 de euro, dar şi pentru comportament ameninţător şi abuziv. Florin Codreanu a mai fost acuzat de agresiune asupra poliţistului Tom Higgins, iar Alina Căldărău, a fost pusă sub acuzare pentru furtul unui set de chei de maşină.

Poliţistul parcase maşina în faţa magazinului când a observat cinci persoane care fugeau cu mai multe pungi cu cumpărături în direcţia unei maşini staţionate. Când Higgins s-a apropiat de maşină aceştia au început să ţipe la el şi să-l ameninţe. Incidentul a culminat în momentul în care una dintre femei a încercat să smulgă cheile din contactul maşinii poliţistului, unde se afla şi fiica sa, foarte speriată, conform sergentului Sandra Keane. Agresorii au fugit de la locul faptei, însă au fost prinşi repede.

"Este cel mai revoltător caz pe care l-am întâlnit în care nişte hoţi (...) vin în această ţară cu unicul scop de a fura cât de mult pot. De aceea, toţi vor merge la închisoare", spus judecătorul Kevin Kilrane, care a lăudat intervenţia lui Higgins.

Florin Codreanu, care mai avea trei condamnări la activ, a fost condamnat la nouă luni de închisoare, sub acuzaţia de furt. Florina Codreanu, mamă a şase copii, cu patru condamnări la activ, a primit o pedeapsă de patru luni de închisoare pentru furtul cheilor de maşină şi alte nouă luni pentru furtul alimentelor.

Biţă Mirabela, şi ea cu alte condamnări la activ, a fost condamnată la şase luni de închisoare. Madelina Căldaru şi Ion Doru Ghiţă, care nu au mai avut condamnări, au primit pedeapsa cu închisoarea de trei luni. Toţi cei şase acuzaţi au fost amendaţi cu 300 de euro, sub acuzaţia de ameninţare şi comportament abuziv.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici