Rusia a blocat adoptarea unui acord al ONU privind dezarmarea nucleară

  • Rusia a blocat vineri seara acordul asupra documentului final al unei revizuiri a tratatului ONU, considerat piatra de temelie a dezarmării nucleare
  • Tratatul de neproliferare nucleară, care este revizuit la fiecare cinci ani de către cei 191 de semnatari ai săi, are ca scop prevenirea răspândirii armelor nucleare.
  • Rusia s-a opus unui proiect de text invocând "îngrijorarea gravă" cu privire la activităţile militare din jurul centralelor nucleare din Ucraina, în special Zaporojie.
1137 afișări
Imaginea articolului Rusia a blocat adoptarea unui acord al ONU privind dezarmarea nucleară

Participanţii la ultima revizuire din 2015 nu au reuşit, de asemenea, să ajungă la un acord.

Reuniunea din 2022, care trebuia să aibă loc în 2020, a fost amânată din cauza pandemiei Covid-19. Eşecul de a conveni asupra unei declaraţii comune a urmat unei conferinţe de patru săptămâni la New York, scrie BBC.

Ministrul australian de externe, Penny Wong, s-a declarat "profund dezamăgită" de lipsa unui acord. "Rusia a obstrucţionat progresul prin refuzul de a face un compromis asupra textului propus şi acceptat de toate celelalte state", a spus ea.

Reprezentanta SUA, ambasadoarea Bonnie Jenkins, a declarat că SUA "regretă profund acest rezultat, şi cu atât mai mult acţiunile Rusiei care ne-au condus astăzi aici".

Reprezentantul Rusiei, Igor Vishnevetsky, a declarat că proiectul de text final nu are "echilibru".

"Delegaţia noastră are o obiecţie cheie cu privire la unele paragrafe care au o natură politică evidentă", a spus el, adăugând că şi alte ţări nu au fost de acord cu textul.

Documentul final avea nevoie de aprobarea tuturor ţărilor prezente la conferinţă. O serie de ţări, printre care Olanda şi China, şi-au exprimat dezamăgirea că nu s-a ajuns la un consens.

Olandezii au declarat că sunt "mulţumiţi de discuţiile utile", dar "foarte dezamăgiţi de faptul că nu am ajuns la un consens".

Între timp, ambasadorul Chinei a declarat că, în ciuda lipsei de acord, procesul a fost "o practică importantă a securităţii comune şi a multilateralismului autentic".

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
acord,
rusia,
onu,
sua

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici