Rusia acuză Occidentul de implicare directă în conflict şi exclude orice negociere cu Zelenski

Administraţia Vladimir Putin a acuzat, joi, naţiunile occidentale de implicare directă în războiul din Ucraina, în contextul deciziei privind transferul de tancuri avansate, şi a semnalat că exclude orice posibilitate de negocieri cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski.

2094 afișări
Imaginea articolului Rusia acuză Occidentul de implicare directă în conflict şi exclude orice negociere cu Zelenski

"Există constant declaraţii din capitalele europene şi de la Washington că trimiterea diverselor sisteme de armament în Ucraina, inclusiv tancuri, nu înseamnă în niciun fel implicarea acestor ţări sau a Alianţei în ostilităţile din Ucraina. Noi, în mod categoric, nu suntem de acord cu această poziţie şi, la Moscova, orice face Alianţa şi capitalele menţionate este considerată o implicare directă în conflict. Vedem că acest lucru se intensifică", a afirmat joi Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei, citat de agenţia Reuters.

De altfel, Dmitri Peskov a exclus orice perspectivă de negociere cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. "Noi ştim ce promisiuni a făcut Zelenski în campania electorală prezidenţială şi nu este greu să ne amintim şi să le împrospătăm memoria celor care l-au votat în Ucraina: nu a rezolvat deloc problemele din Donbas, a renegat Acordurile Minsk, se pare că nu a intenţionat niciun moment să le aplice, pentru că se pregătea de război. În acest context, a încetat de mult timp să mai fie un potenţial interlocutor pentru discuţii cu preşedintele Vladimir Putin", a afirmat Dmitri Peskov, citat de agenţia Tass.

Joi dimineaţă, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat, într-un interviu acordat postului de televiziune britanic Sky News, că nu este interesat de negocieri cu Vladimir Putin. "Rusia nu vrea negocieri, iar acest lucru era valabil încă înaintea invaziei. Preşedintele Putin a decis aşa", a declarat Zelenski. În acelaşi timp, preşedintele Ucrainei a afirmat că "nu înţelege cine ia decizii în Rusia", argumentând că, deşi Moscova pledează public pentru pace, armata rusă atacă noaptea Ucraina cu rachete.

Statele Unite au anunţat miercuri că vor livra Ucrainei 31 de tancuri M1 Abrams, în cadrul unui aranjament cu Germania, care va furniza 14 tancuri Leopard 2 şi va autoriza transferul de vehicule blindate de fabricaţie germană de către alte state europene. Surse citate de publicaţia Der Spiegel afirmă că Germania şi alte naţiuni europene analizează posibilitatea de a furniza împreună Ucrainei două batalioane de tancuri Leopard 2, adică în total 80 de vehicule blindate.

Preşedintele SUA, Joseph Biden, a afirmat că oferirea de asistenţă militară Ucrainei, inclusiv prin furnizarea de tancuri ultramoderne, nu constituie o "ameninţare ofensivă" la adresa Rusiei. La rândul său, cancelarul german, Olaf Scholz, a reafirmat că, deşi va continua să ofere asistenţă militară Ucrainei, nu vrea ajungerea la un război între Rusia şi Alianţa Nord-Atlantică. "Am luat toate deciziile prin cooperare strânsă cu aliaţii noştri. Vom continua în acelaşi mod. Germania va continua să ofere sprijin Ucrainei, dar va încerca să evite o escaladare spre un conflict militar între Rusia şi NATO", a subliniat Scholz.

Rusia şi Ucraina nu poartă negocieri pentru oprirea conflictului militar. Kievul şi Occidentul au acuzat Moscova de lipsă de seriozitate în negocierile iniţiale, iar Kremlinul denunţă refuzul liderilor ucraineni de a negocia şi furnizarea de armament de către NATO şi Uniunea Europeană. Administraţia Volodimir Zelenski condiţionează negocierile cu Rusia de retragerea trupelor ruse şi a emis un decret prin care nu va purta negocieri atât timp cât este în funcţie preşedintele Vladimir Putin.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici