Prima pagină » Știri externe » Rusia ar fi vrut să-l ucidă pe Garri Kasparov chiar pe teritoriul american

Rusia ar fi vrut să-l ucidă pe Garri Kasparov chiar pe teritoriul american

Garri Kasparov ar fi fost ținta unui plan al Kremlinului de a-l ucide chiar în Statele Unite.
Rusia ar fi vrut să-l ucidă pe Garri Kasparov chiar pe teritoriul american

Garri Kasparov și fostul deputat rus Ilia Ponomariov ar fi fost ținta unui plan al Kremlinului de asasinare în SUA. Informația apare în publicația spaniolă El Mundo, care citează surse din anturajul celor doi.

Autoritățile americane l-ar fi informat în această vară pe Kasparov că era „ținta” unui complot. Fostul campion mondial de șah a primit protecție specială pentru prima dată de la exilul din 2013.

Planurile împotriva lui Ponomariov ar fi fost și mai avansate. Acesta a fost singurul deputat din Duma care a votat, în 2014, împotriva anexării Crimeei.

Rețeaua pusă sub acuzare la New York

Procurorii americani au pus sub acuzare cinci bărbați dintr-o rețea legată de serviciile ruse de informații. Rechizitoriul nu numește victimele. El Mundo susține însă că avertismentele primite de cei doi disidenți coincid în timp cu acțiunile rețelei.

Printre acuzați se numără Iuri Hrameev, fost colonel în serviciile ruse de informații, și fiul său Kirill, ofițer FSB. Pe listă apar și doi cubanezi și un venezuelean, toți rezidenți în Rusia și încă în libertate.

Toți cinci sunt acuzați de conspirație pentru finanțarea terorismului. Trei dintre ei sunt acuzați și de conspirație pentru crimă la comandă.

40.000 de dolari pentru „Victima nr. 1″

Potrivit procurorilor, un bărbat recrutat de rețea a filmat două locații din Washington legate de „Victima nr. 1″. Pentru uciderea acesteia se ofereau 40.000 de dolari.

Recrutorii foloseau un limbaj codat: „măsurarea terenului” însemna supraveghere, iar „construcția” desemna asasinatul. Planul a eșuat pentru că bărbatul recrutat a refuzat să comită crima.

O a treia țintă urma să fie ucisă la Vilnius, în Lituania. Pentru acest asasinat, rețeaua oferea 25.000 de dolari, potrivit anchetatorilor.

Recomandarea video