Salah Abdeslam, suspectul-cheie în ancheta privind atentatele comise în Paris în noiembrie, continuă să refuze să fie interogat

Salah Abdeslam, suspectul-cheie în ancheta privind atentatele care au avut loc în noiembrie la Paris, a refuzat să se prezinte la un interogaoriu la începutul lunii iulie, după ce a păstrat tăcerea şi la o audiere din mai, au declarat pentru AFP, surse apropiate anchetei.

807 afișări
Imaginea articolului Salah Abdeslam, suspectul-cheie în ancheta privind atentatele comise în Paris în noiembrie, continuă să refuze să fie interogat

Salah Abdeslam continuă să refuze să fie interogat

Pe data de 7 iulie, Abdeslam a refuzat să se prezinte la interogatoriu pentru a răspunde întrebărilor judecătorului, în timp ce avocatul său, Frank Berton, se pregătea să ceară Tribunalului Administrativ din Versailles, apoi Consiliului de Stat, suspendarea dispoziţiei de videosupraveghere în celula teroristului din închisoarea Fleury-Mérogis, potrivit Le Figaro. Cererile sale au fost respinse.

Potrivit uneia dintre surse, judecătorul de instrucţie a întocmit pe data de 8 iulie un proces verbal pentru neprezentare, meţionând că Abdeslam a refuzat să fie luat din celula sa pentru a răspunde interogaroriului. Cu o zi înainte, el îşi anunţase refuzul pe o foaie de hârtie, a precizat sursa.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici