Sarkozy cară după el un pupitru special pentru a nu părea mic de înălţime

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a cerut transportarea în Statele Unite a unui pupitru construit la comandă pentru a nu da impresia că este mic de înălţime în momentul susţinerii, marţi, a unui discurs la o universitate americană prestigioasă, relatează Daily Mail în ediţia electronică.

89 afișări
Imaginea articolului Sarkozy cară după el un pupitru special pentru a nu părea mic de înălţime

Sarkozy cară după el un pupitru special pentru a nu părea mic de înălţime (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

După ce s-a căsătorit cu una dintre cele mai frumoase femei din lume, Nicolas Sarkozy pare a nu avea probleme de imagine, comentează cotidianul britanic.

Totuşi, adaugă acesta, preşedintele francez, a cărui înălţime este estimată la 1,65 de metri şi care este cu circa doi centimetri mai mic decât Napoleon (1,67 de metri) şi cu şapte centimetri mai mic decât cancelarul german Angela Merkel, le-a cerut consilierilor săi să transporte cu avionul său oficial un pupitru din lemn, care a sosit duminică din Paris la New York.

Pupitrul a fost special conceput pentru a-i conferi o "imagine autoritară, precum a unui om de stat" în momentul în care s-a adresat marţi academicienilor şi studenţilor de la Universitatea Columbia din New York.

"Preşedintele a vrut să fie sigur că este complet pregătit când rosteşte un discurs important şi acesta este motivul pentru care şi-a adus propriul pupitru", a declarat o sursă diplomatică franceză pentru Daily Mail.

Sarkozy, pentru care înălţimea sa este un subiect sensibil, a fost pus în numeroase situaţii stânjenitoare în prezenţa preşedintelui american Barack Obama, care are o înălţime de 1,87 metri.

Anul trecut, cu ocazia comemorării Debarcării din Normandia, a folosit un scăunel cu ajutorul căruia a dat impresia că este cu 15 centimetri mai înalt în prezenţa omologului său american şi a premierului britanic Gordon Brown, înalt de 1,80 metri.

Prima Doamnă a Franţei, Carla Bruni-Sarkozy, a afirmat că regretă că oamenii fac glume pe seama faptului că poartă pantofi cu tocuri joase şi că încearcă să ascundă diferenţa de înălţime de circa 12 centimetri dintre ea şi soţul ei cu care s-a căsătorit în 2008.

Fostul fotomodel, în vârstă de 42 de ani, înalt de 1,77 metri, a declarat că poate să accepte toate presiunile la care este supusă în calitate de Primă Doamnă, cu excepţia atacurilor satirice la adresa preşedintelui francez.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici