Sarkozy cere măsuri legale pentru evitarea îndoctrinării islamiste

Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a anunţat joi că doreşte adoptarea de măsuri penale pentru contracararea "îndoctrinării" ideologiilor extremiste.

379 afișări
Imaginea articolului Sarkozy cere măsuri legale pentru evitarea îndoctrinării islamiste

Nicolas Sarkozy (Imagine: Mediafax foto/AFP)

Reacţionând faţă de cazul crimelor de la Toulouse şi Montauban (sud-vest), Sarkozy a precizat: "De acum înainte, orice persoană care va consulta site-uri ce elogiază terorismul sau violenţa va fi sancţionată".

"Orice persoană care va merge în străinătate în tabere de promovare a ideologiei teroriste va fi pedepsită penal. Împreună cu premierul François Fillon, am cerut Ministerului Justiţiei să analizeze situaţia promovării acestor ideologii în mediile penitenciare", adaugă Sarkozy.

"Promovarea şi apologia ideologiilor extremiste vor fi reprimate printr-un delict care va figura în Codul Penal şi cu mijloace folosite deja în combaterea terorismului", a spus Sarkozy.

În acelaşi timp, şeful statului francez le-a cerut cetăţenilor să nu confunde terorismul cu islamul. "Compatrioţii noştri musulmani nu au nicio legătură cu motivaţiile nebune ale unui terorist", a insistat Sarkozy. "Franţa a dat dovadă de sânge rece şi determinare. Rămâne unită şi coezivă. Francezii trebuie să depăşească indignarea şi să nu dea curs furiei", adaugă preşedintele.

Sarkozy a dat asigurări că s-a făcut tot posibilul pentru ca Mohamed Merah, ucis în cursul intervenţiei poliţiei, să fie adus în faţa justiţiei, subliniind că nu puteau fi expuse alte vieţi pentru atingerea acestui obiectiv. "Deja au fost prea mulţi morţi", a încheiat şeful statului.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici