Şase persoane au murit după ce o maşină a intrat în mulţime în Belgia

Cel puţin şase persoane au fost ucise duminică după ce o maşină a intrat într-o mulţime de oameni care participau la un carnaval în sudul Belgiei, scrie BBC.

1814 afișări
Imaginea articolului Şase persoane au murit după ce o maşină a intrat în mulţime în Belgia

FOTO Twitter

Incidentul a avut loc în oraşul belgian Strépy-Bracquegnies, la aproximativ 50 km sud de capitala Bruxelles.

Maşina a intrat cu mare viteză în zeci de persoane care se pregăteau să ia parte la o paradă tradiţională duminică dimineaţa.

Aproximativ 40 de persoane au fost rănite, iar câteva sunt în stare gravă, a declarat primarul oraşului.

„Erau aproximativ 150-200 de persoane care urmăreau parada şi maşina a venit din spate şi a intrat în mulţime”, a declarat Jacques Gobert.

„A continuat pe încă 100 de metri”, a adăugat el. „Ar trebui să fie considerată o catastrofă naţională”.

Circumstanţele exacte ale atacului sunt în curs de investigare, dar poliţia a declarat că un atac terorist a fost exclus.

„Este un accident, unul tragic. Maşina a lovit grupul şi a încercat să îşi continue drumul, dar a fost oprită rapid de poliţie”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Cristina Ianoco, pentru BBC.

Şoferul şi celelalte persoane din maşină au fost reţinute, a adăugat reprezentantul Poliţiei.

Premierul Alexander De Croo, care este aşteptat să viziteze locul faptei în cursul zilei de duminică, a declarat că este o „veste oribilă”.

Oraşele şi satele belgiene organizează carnavaluri de stradă tradiţionale în perioada Postului Mare. Evenimentul din Strépy-Bracquegnies, la fel ca multe altele, include o paradă cu participanţi îmbrăcaţi în figuri comice.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
belgia,
atac,
mulţime

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici