Scrisoare de ameninţare şi un glonţ, adresate unei foste candidate la preşedinţia Franţei

O scrisoare de ameninţare împotriva fostei candidate socialiste la preşedinţia Franţei, Segolene Royal, însoţită de un glonţ de calibru mare, a fost adresată Consiliului regional din Poitou-Charentes, pe care îl prezidează, a anunţat sâmbătă avocatul acesteia.

10 afișări
Imaginea articolului Scrisoare de ameninţare şi un glonţ, adresate unei foste candidate la preşedinţia Franţei

Scrisoare de ameninţare şi un glonţ, adresate unei foste candidate la preşedinţia Franţei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Cabinetul lui Royal m-a informat că o scrisoare de ameninţare şi un glonţ de calibru mare i-au fost adresate ieri (vineri) la Consiliul regional", a declarat Jean-Pierre Mignard.

Plicul, adresat personal lui Royal, conţinea, de asemenea, articole din presă consacrate acesteia, precum şi un fotomontaj, potrivit presei locale, care precizează că scrisoarea a fost redactată la calculator.

Mignard a afirmat că o declaraţie a fost depusă vineri la poliţie, în Poitiers.

Mai multe personalităţi politice din cadrul majorităţii parlamentare, între care preşedintele Nicolas Sarkozy, fostul premier Alain Juppe, fostul ministru al Culturii Christine Albanel sau ministrul Justiţiei Michele Alliot-Marie au fost, în ultimele luni, destinatarii unor scrisori însoţite de gloanţe.

Acestea au fost revendicate de o misterioasă "celulă 34". Divizia naţională antiterorism (DNAT) a deschis mai multe anchete în acest sens.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici