Israel şi SUA vor ca ONU să colaboreze cu controversata Fundaţie Umanitară pentru Gaza (GHF), însă organizaţia a refuzat, invocând lipsa de neutralitate şi acuzând modelul de distribuţie că militarizează ajutorul şi forţează strămutarea populaţiei din zonă, potrivit Reuters.
„Orice operaţiune care direcţionează civili disperaţi către zone militarizate este, prin definiţie, nesigură. Ucide oameni”, a declarat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, în faţa presei.
El a afirmat că eforturile umanitare conduse de ONU sunt „strangulate”, că lucrătorii umanitari înşişi suferă de foame, şi că Israelul, în calitate de putere ocupantă, are obligaţia de a aproba şi facilita livrarea ajutoarelor în şi în interiorul enclavei palestiniene.
„Oamenii sunt ucişi doar pentru că încearcă să-şi hrănească familiile. Căutarea hranei nu trebuie să devină o condamnare la moarte”, a spus Guterres. „Este timpul să găsim curajul politic pentru o încetare a focului în Gaza”, a adăugat el.
Ca reacţie la declaraţiile lui Guterres, Ministerul de Externe al Israelului a transmis vineri că armata israeliană nu vizează niciodată civili şi a acuzat ONU că „face tot ce poate” pentru a se opune operaţiunii de ajutor desfăşurate de GHF.
„Prin acest comportament, ONU se aliniază cu Hamas, care încearcă de asemenea să saboteze operaţiunile umanitare ale GHF”, a transmis ministerul pe platforma X.
Un purtător de cuvânt al GHF a declarat că nu au fost înregistrate decese la sau în apropierea centrelor de distribuţie a ajutoarelor umanitare ale organizaţiei.