Serviciul hidrologic din R.Moldova anunţă o nouă viitură pe râul Prut

Serviciul de hidrologie din Republica Moldova a emis vineri o avertizare în care anunţă creşterea nivelului râului Prut, care ameninţă mai multe case din satele raionului Briceni, relatează PRO TV Chişinău.

114 afișări
Imaginea articolului Serviciul hidrologic din R.Moldova anunţă o nouă viitură pe râul Prut

Serviciul hidrologic din R.Moldova anunţă o nouă viitură pe râul Prut (Imagine: Ovidiu Iordachi/Mediafax Foto)

Nivelul râului Prut continuă să crească şi, din cauza ploilor puternice căzute în Ucraina, pe teritoriul Republicii Moldova se formează o nouă viitură. Aceasta riscă să afecteze cel mai tare raioanele Briceni şi Edineţ, mai exact satele Criva şi Costeşti.

Un număr de 320 de persoane au fost deja evacuate din satul Drepcăuţi, în timp ce în satul Criva autorităţile le-au cerut localnicilor să se refugieze în locuri mai sigure.

De asemenea, există riscul inundării căii ferate care leagă oraşul Bălţi de Cernăuţi.

Potrivit ministrului de Interne, Victor Catan, sunt ameninţate 185 de case din satele Criva şi Drepcăuţi şi 11 din Lipcani şi Sirăuţi.

Catan a declarat, de asemenea, că pentru moment, creşterile înregistrate pe râul Nistru nu prezintă pericol de inundaţii. "Dar aşteptăm viitura de la ora 17.00, care va fi la fel de mare ca cea de pe Prut", afirmă ministrul. Debitul pe râul Nistru este de 1.160 de metri pe secundă, în timp ce valoarea normală este de 260-300 de metri pe secundă.

Până în prezent, inundaţiile au afectat 60 de localităţi din 14 raioane, iar 3.000 de persoane au fost evacuate.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici