Cei 468.000 de dolari singaporezi, adică aproximativ 369.200 de dolari, au fosr cheltuiți „de bunăvoie” pentru ea, a decis Înalta Curte din Singapore.
Bărbatul „a demonstrat un tipar constant de a o copleși pe femeie cu cadouri generoase” chiar înainte de a se întâlni și o asigura că nu se așteaptă la o răsplată, a declarat judecătorul superior, potrivit BBC.
Bărbatul în cauză, directorul general al unei companii de logistică, a întâlnit-o pe femeie, o fostă însoțitoare de bord, în timpul unui zbor în 2019. Au avut o relație romantică din septembrie 2022 până în decembrie 2023, a aflat instanța.
Relația lor s-a încheiat după ce bărbatul a suspectat că iubita lui ar avea o aventură.
Procesul a fost intentat în martie 2024, pe motivul că iubita sa „i-a solicitat diverse împrumuturi fără dobândă” pe parcursul relației lor.
El a susținut că i-a dat bani pentru taxe pe cardul de credit, pentru călătorii în străinătate, pentru a angaja un maestru fengshui pentru apartamentul ei și pentru a plăti primele de asigurare de viață, potrivit sursei citate.
Totuși, femeia a susținut că acestea erau „cadouri făcute din dragoste și afecțiune” și nu împrumuturi.
Judecătorul a menționat că lipseau dovezi documentare. Bărbatul nu a putut prezenta nicio dovadă că iubita lui ar fi confirmat primirea împrumuturilor, pe care aceasta se presupunea că le solicitase.
„Dovezile de care dispun arată clar că reclamantul, îndrăgostit de pârâtă, a copleșit-o cu cadouri scumpe în timpul relației lor”, a declarat judecătorul.
Judecătorul a mai menționat că bărbatul era „în mod clar un om cu mijloace generoase, care avea gusturi scumpe”, spre deosebire de femeie, „care nu se încadra în categoria respectivă”.
În încheierea hotărârii sale scrise, judecătorul l-a citat pe dramaturgul englez William Congreve. Acesta a scris în satira sa tragică „Mireasa îndurerată”: „Cerul nu are furie precum dragostea transformată în ură, nici iadul nu are furie precum o femeie disprețuită”.