Socialiştii spanioli ar putea câştiga majoritatea absolută în Parlament

Partidul Socialist (PSOE), aflat la putere în Spania, ar putea câştiga majoritatea absolută în Parlament la alegerile legislative din 9 martie, potrivit unui sondaj de opinie dat publicităţii miercuri.

1 afișare
Imaginea articolului Socialiştii spanioli ar putea câştiga majoritatea absolută în Parlament

Socialiştii spanioli ar putea câştiga majoritatea absolută în Parlament (Sursa: www.informativos.telecinco.es)

Socialiştii, conduşi de actualul premier Jose Luis Rodriguez Zapatero, sunt creditaţi cu 44,2 la sută din intenţiile de vot, faţă de 38,6 la sută câte a obţinut Partidul Popular aflat în opoziţie, potrivit sondajului publicat pe site-ul Internet al televiziunii private Telecinco.

Socialiştii ar obţine astfe între 170 şi 177 de locuri în Parlament, iar Partidul Popular 148-152. Pentru a deţine majoritatea absolută, sunt necesare cel puţin 176 de mandate.

Sondajul a fost realizat prin telefon, pe un eşantion de 8.000 de persoane, în perioada 19-26 februarie, de institutul Demometrica.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici