Spania mobilizează 2.000 de militari în lupta cu Covid-19. Românii de peste hotare sunt precauţi, atât pentru ei, cât şi pentru rudele din ţară

  • Autorităţile sanitare sunt preocupate de creşterea numărului de cazuri din ultimele zile.
  • Statisticile dovedesc că Spania trece prin al doilea val al pandemiei şi a depăşit 412.000 de infectări cu Sars-Cov-2
  • A crescut şi numărul deceselor până la 116 în ultimele 7 zile şi 87 de persoane sunt internate la Terapie Intensivă.
1733 afișări
Imaginea articolului Spania mobilizează 2.000 de militari în lupta cu Covid-19. Românii de peste hotare sunt precauţi, atât pentru ei, cât şi pentru rudele din ţară

Sursa FOTO: Profimedia

Situaţia sanitară din Spania îi preocupă şi pe români, care se tem că pandemia le poate pune în pericol nu doar sănătatea, ci şi locul de muncă.
 
Ica Tomi este o românca stabilită în Spania şi ne spune că mulţi compatrioţi sunt îngrijoraţi de situaţia rudelor din ţară, de care sunt despărţiţi acum de această criză.
 
„E o situaţie foarte grea pentru toţi, pentru că în caz că se îmbolnăveşte cineva din familie, fie aici, fie acolo, este foarte greu să ajungem unii la alţii, dacă nu chiar imposibil”, spune ea. 
 
Mulţi au renunţat la vacanţe, nu doar pentru că li se cere să intre în carantină, dar mai ales pentru că pot rămâne fără joburile de care depind şi cei de acasă.
 
Doina munceşte la curăţenie în case şi este nevoită să circule zilnic cu metroul sau cu trenul şi urmează un adevărat ritual ca să nu se infecteze cu Sars-COV-2.
 
„Când merg cu metroul îmi pun masca, şi chiar dacă se spune ca nu mai este necesar sa avem mănuşi, eu în mâna dreaptă îmi pun tot timpul o mănuşă. Nu mă aşez pe scaun, caut să fie cât mai mult spaţiu liber, să nu fie mai nimeni. Şi am ieşit din metrou sau autobuz şi mi-am scos frumos mănuşa”, explică Doina.
 
Al doilea val de Covid-19 face ravagii în special în regiunile Madrid şi Catalonia, care acumulează majoritatea noilor cazuri.
 
Guvernul a mobilizat 2000 de militari, pregătiţi să ajute regiunile autonome în realizarea anchetelor epidemiologice.
 
De asemenea, guvernul le permite regiunilor să ceară reinstituirea lockdown-ului, dacă situaţia nu mai poate fi controlată.
 
Din fericire, profilul bolnavului de Covid19 de acum din Spania este mai tânăr şi mai rezistent la virus, iar simptomele sunt mai uşoare în majoritatea cazurilor, dar situaţia este preocupantă, deoarece peste două săptămâni începe noul an şcolar.
 
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici