Stare de urgenţă pe insula Maui din Hawaii: Mii de persoane evacuate din calea incendiilor de vegetaţie | FOTO, VIDEO

Guvernatorul statului american Hawaii a decretat stare de urgenţă pe insula Maui în urma incendiilor de vegetaţie din ultimele zile, ceea ce a determinat evacuarea a mii de persoane, au anunţat autorităţile locale, potrivit Associated Press.

685 afișări
Imaginea articolului Stare de urgenţă pe insula Maui din Hawaii: Mii de persoane evacuate din calea incendiilor de vegetaţie | FOTO, VIDEO

Stare de urgenţă pe insula Maui din Hawaii în urma unor incendii de vegetaţie

Pompierii reuşiseră vineri să stingă un incendiu de vegetaţie, când un altul s-a produs în jurul orei locale 13:30 în apropierea unor magazine de vânzare cu amănuntul de la marginea oraşului Kahului.

Poliţia din Maui a evacuat clienţii dintr-un magazin, în timp ce altul fusese deja evacuat în mod voluntar.

Guvernatorul statului Hawaii, David Ige, a declarat că a decretat în zona Maui o stare de urgenţă pentru a permite autorităţilor statului să ofere o asistenţă rapidă şi eficientă celor afectaţi.

Primarul din Maui, Michael Victorino a estimat că flăcările au ars aproximativ 50 de kilometri pătraţi de trestie de zahăr.

Şeful Serviciului de Pompieri, Rylan Yatsushiro, a spus că focul s-a răspândit repede în mijlocul vânturilor puternice.

Autorităţile au emis ordine obligatorii de evacuare pentru fabrica de zahăr şi şcoala din Puunene, o fostă şcoală construită de Hawaiian Commercial and Sugar Co. în 1922.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici