Statuia de ceară a lui Vladimir Putin a fost eliminată din expoziţia unui muzeu din Paris. Dictatorul rus, comparat cu Hitler

Directorul Muzeului de ceară Grévin din Paris, Franţa, a decis să elimine statuia dictatorului rus din expoziţia liderilor mondiali. Putin a ajuns la fel de detestat ca Hitler.

1663 afișări
Imaginea articolului Statuia de ceară a lui Vladimir Putin a fost eliminată din expoziţia unui muzeu din Paris. Dictatorul rus, comparat cu Hitler

Sursa Foto- Mediafax Foto

Din cauza invadării Ucrainei şi crimelor comise asupra populaţiei civile la sfârşitul lunii februarie 2022, dictatorul rus naţionalist Vladimir Putin a ajuns la fel de detestat ca Adolf Hitler, dictatorul german nazist care a comis Holocaustul şi a declanşat cel de-al Doilea Război Mondial între anii 1933 şi 1945.  

Directorul Muzeului de ceară Grévin din Paris, Franţa,  a decis să elimine sculptura de ceară a dictatorului rus din expoziţia liderilor mondiali, scrie Euronews

Motivul, scrie SkyNews, ar fi următorul: "Nu vrem să-i reparăm părul în fiecare zi", a declarat conducerea muzeului. 

Yves Delhommeau a declarat la radio France Bleu: „Astăzi, domnul Putin nu se mai poate prezenta ca personaj. Pentru prima dată în istoria muzeului, retragem o statuie din cauza evenimentelor istorice aflate în desfăşurare”.

Lucrarea de ceară a a fost vandalizată în weekend, iar un purtător de cuvânt al muzeului a spus că nu este clar în ce circumstanţe ar putea reveni lucrarea de ceară.

Statuia a mai fost vandalizată în 2014 de către o activistă din mişcarea Femen. 

O altă personalitate care a marcat istoria europeană şi a devenit "persona non-grata" la scară mondială din cauza crimelor de război a fost Adolf Hitler. 

Ca o informare, la 77 ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, afişarea publică a portretelor cu Adolf Hitler şi a simbolurilor naziste ca svastica este interzisă în ţări ca Germania, Austria, România, Rusia, Brazilia, Franţa, Ungaria, Letonia, Lituania, Olanda, Polonia, Suedia, Ucraina, iar încălcarea interdicţiei poate atrage pedepse dure - amenzi usturătoare sau închisoare.

În 2008 a fost expusă o sculptură de ceară a dictatorului nazist la Muzeul Madame Tussauds şi a fost decapitată. Un alt exemplar de ceară de la Muzeul Madame Tussauds din Indonezia a fost eliminat din expoziţia publică a liderilor istorici. Un exemplar din ceară a dictatorului nazist este expusă la Muzeul Madame Tussauds din Londra, iar un alt exemplar se află la Castelul Rosegg din Liechtenstein.

O altă personalitate care a ajuns să fie "persona non-grata" la scară globală, dar care are doar interdicţie de a accesa reţelele de socializare ca Facebook, Instagram, You Tube şi Twitter, este fostul preşedinte american Donald Trump, controversat din cauza discursurilor sale naţionaliste, comportamentului său xenofob şi misogin, dar mai ales pentru că a instigat la asaltul asupra Capitoliului american din Washington D.C. în ianuarie 2021. 

Rămâne de văzut ce vor decide autorităţile şi guvernele europene pe termen lung în privinţa lui Vladimir Putin având în vedere că Federaţia Rusă a fost aspru sancţionată economic şi izolată pe plan internaţional. Produsele şi serviciile ruse au încetat să mai fie distribuite în spaţiul european de la declanşarea invadării Ucrainei de către Rusia. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici