Studiu: Un medicament pentru diabet poate scădea riscul de deces în cazul femeilor infectate cu Covid-19

Femeile care fac tratament cu metformină, o substanţă des administrată bolnavilor de diabet, pot avea un risc mai mic de a muri după ce au fost infectaţi cu noul coronavirus, arată un studiu publicat sâmbătă şi citat de Reuters.

2017 afișări
Imaginea articolului Studiu: Un medicament pentru diabet poate scădea riscul de deces în cazul femeilor infectate cu Covid-19

Studiu: Un medicament pentru diabet poate scădea riscul de deces în cazul femeilor infectate cu Covid-19a

Studiul realizat în Statele Unite a fost făcut pe 6.200 de adulţi cu diabet sau obezitate, infectaţi cu noul coronavirus. Concluzia a fost că în rândul femeilor, cele care făceau tratament cu metformină, rata de deces a fost mai redusă.

După ajustarea altor factori de risc, autorii studiului spun că şansele de deces în cazul celor care au luat acest tratament pentru cel puţin 90 de zile înainte de a se îmbolnăvi de Covid-19, şansele de deces au scăzut cu 21 până la 24%.

Datele sunt văzute, însă, doar la femei. Medicamentul nu a părut să aibă niciun efect în cazul bărbaţilor.

Metformina scade, de asemenea, nivelurile de TNF-alfa, o proteină care pare să înrăutăţească  starea celor bolnavi de Covid-19, a explicat pentru Reuters coautorul studiului, Carolyn Bramante de la Universitatea din Minnesota.

Studiile au sugerat că metformina poate reduce nivelul TNF-alfa într-o măsură mai mare la femei decât la bărbaţi, a adăugat ea. „Faptul că am văzut beneficiile doar la femei şi faptul că metformina scade TNF-alfa la şoarecii de sex feminin, ar putea sugera că efectele metforminei asupra proteinei TNF-alfa sunt motivul pentru care acest tratament ajută în cazul femeilor bolnave de Covid-19”, a spus Bramante.

Este nevoie de realizarea unor studii clinice aprofundate, pentru a putea confirma teoriile prezentate de acest studiu observaţional.

Metformina este un medicament sigur, ieftin şi disponibil pe scară largă.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici