SUA, acuzate că deţin suspecţi de terorism la bordul unor nave

Statele Unite operează "închisori plutitoare" unde sunt încarceraţi suspecţii de terorism, potrivit organizaţiei pentru apărarea drepturilor omului Reprieve.

13 afișări
Imaginea articolului SUA, acuzate că deţin suspecţi de terorism la bordul unor nave

USS Peleliu (Imagine: Mediafax/AFP)

Detaliile despre navele închisoare şi locaţiile unde acestea au staţionat în diferite ţări au fost strânse de organizaţia respectivă într-un raport pe fondul dezbaterilor tot mai intense pe ambele maluri ale Atlanticului privind detenţia suspecţilor în lipsa unui proces, relatează The Guardian în ediţia electronică.

Organizaţia a cerut duminică administraţiei americane să dea publicităţii numele suspecţilor şi locaţia unde aceştia sunt deţinuţi.

Informaţii despre navele închisoare au fost puse la dispoziţia activiştilor prin intermediul diferitelor surse, printre care declaraţii ale armatei americane, Consiliului Europei şi organizaţiilor parlamentare afiliate şi mărturii ale unor prizonieri.

Raportul, care va fi dat publicităţii în cursul acestui an de organizaţia Reprieve, dezvăluie că Statele Unite ar fi operat peste 200 de noi cazuri de extrădare extraordinară începând cu anul 2006, când preşedintele Bush a declarat că aceste practici s-au încheiat.

Potrivit organizaţiei, Statele Unite ar fi utilizat 17 nave în calitate de "închisori plutitoare" începând cu anul 2001. Reprieve susţine că deţinuţii erau interogaţi la bordul avestor nave şi apoi transferaţi în alte locaţii neidentificate.

Printre navele suspectate că ar fi deţinut prizonieri se numără USS Bataan şi USS Peleliu. Alte 15 nave sunt suspectate că au operat în largul insulei britanice Diego Garcia din Oceanul Indian, potrivit organizaţiei Reprieve.

Organizaţia bănuieşte că şi USS Ashland, în perioada când a staţionat în largul coastelor Somaliei la începutul anului 2007, ar fi fost implicată în practici similare în eforturile de capturare a suspecţilor al-Qaida.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici