SUA, Franţa şi Marea Britanie vor o rezoluţie "puternică şi constrângătoare" privind Siria

Preşedintele francez François Hollande şi şefii diplomaţiilor americană John Kerry şi britanică William Hague au apreciat luni că este "esenţială" ajungerea la o "rezoluţie puternică şi constrângătoare" a ONU privind criza din Siria, a anunţat preşedinţia franceză.

268 afișări
Imaginea articolului SUA, Franţa şi Marea Britanie vor o rezoluţie "puternică şi constrângătoare" privind Siria

SUA, Franţa şi Marea Britanie vor o rezoluţie "puternică şi constrângătoare" privind Siria (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În cadrul unei întâlniri de la Paris, la care a participat şi ministrul francez de Externe Laurent Fabius, toţi trei au afirmat că doresc "un calendar precis" privind controlul şi distrugerea arsenalului chimic al regimului sirian.

Hollande a declarat că cei trei aliaţi trebuie "să păstreze solidaritatea şi linia sigură care le-a permis să declanşeze acest proces diplomatic".

Aliaţii şi-au exprimat dorinţa de a lucra, "peste o săptămână", asupra unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU, apreciind că raportul inspectorilor ONU privind presupusul atac chimic din 21 august va fi, "fără îndoială, o ocazie bună de a discuta despre acest subiect".

"Ei au fost de acord că rezoluţia trebuie să fie puternică, durabilă şi să prevadă un program cu termene precise", a anunţat preşedinţia franceză. De asemenea, rezoluţia trebuie să fie "constrângătoare faţă de obligaţiile regimului sirian", informează aceeaşi sursă.

Francezii, americanii şi britanicii "au decis să rămână uniţi pentru săptămâna următoare", convenind să "lucreze la gasirea unei soluţii politice privind opoziţia" siriană. Trebuie să "avansăm foarte rapid", ţinând cond de "situaţia foarte complicată din regiune", a adăugat el.

Rezoluţia ar trebui să includă prevederile acordului anunţat sâmbătă de către secretarul american de Stat John Kerry şi ministrul rus de Externe Serghei Lavrov. Astfel, regimul de la Damasc are la dispoziţie o săptămână pentru prezentarea listei cu arme chimice care ar urma să fie distruse până la jumătatea anului 2014.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici