SUA, îngrijorate de posibilitatea formării unui guvern de dreapta în Israel

Oficialii americani sunt îngrijoraţi de perspectiva formării unui guvern de dreapta în Israel, condus de Benjamin Netanyahu, deşi au adoptat o politică de expectativă faţă de evoluţia viitoare a politicii israeline, relatează Jerusalem Post în ediţia electronică.

13 afișări
Imaginea articolului SUA, îngrijorate de posibilitatea formării unui guvern de dreapta în Israel

Benjamin Netanyahu, Tzipi Livni, Ehud Barak şi Avigdor Liberman (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Există o mare îngrijorare" faţă de pespectiva unui asemenea Guvern, întrucât o coaliţie de dreapa ar putea încuraja aripa de stânga a Partidului Democrat american să-şi intensifice presiunile, în special în Congresul american, în vederea adoptării unor măsuri mai ferme faţă de Israel, potrivit unei surse de la Capitol Hill.

Deşi Partidul Likud s-a clasat pe locul al doilea în alegerile din Israel, fiind devansat de Kadima, partidele de dreapta au câştigat mai multe voturi, ceea ce îi facilitează lui Netanyahu crearea unei coaliţii. Varianta unui guvern de uniune naţională este posibilă şi sub conducerea lui Netanyahu (deşi este mai puţin probabilă) şi sub conducerea partidului Kadima, al lui Tzipi Livni.

În opinia unui alt oficial de la Capitol Hill, Netanyahu a depus eforturi pentru a demonstra electoratului israelian că poate colabora cu Casa Albă.

Dar un guvern de uniune naţională - indiferent dacă ar fi condus de Netanyahu sau de Livni, ar fi mai potrivit pentru administraţia americană, care şi-a reînnoit angajamentul în vederea reconcilierii arabo-israeliene.

Dar în mod oficial, liderii americani salută procesul democratic israelian şi îşi exprimă disponibilitatea de a colabora cu orice premier desemnat.

Citeşte şi:

Diferenţă de un mandat între Kadima şi Likud la alegerile din Israel - rezultate finale

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici