SUA marchează nouă ani de la atentatele din 11 septembrie, într-o atmosferă tensionată

Statele Unite comemorează sâmbătă nouă ani de la atentatele din 11 septembrie 2001, într-o atmosferă tensionată după ce un pastor a ameninţat că va arde mai multe exemplare ale Coranului şi a solicitat modificarea planurilor de amplasare a unei moschei în apropiere de Ground Zero.

44 afișări
Imaginea articolului SUA marchează nouă ani de la atentatele din 11 septembrie, într-o atmosferă tensionată

SUA marchează nouă ani de la atentatele din 11 septembrie, într-o atmosferă tensionată

Preşedintele american, Barack Obama, urmează să asiste la o ceremonie organizată la Pentagon în memoria celor aproape 3.000 de victime ale atentatelor, comise de militanţi islamişti aflaţi la bordul a patru avioane de linie.

Două avioane au lovit turnurile gemene de la World Trade Center din New York, iar un al treilea clădirea Pentagonului din Washington, în timp ce al patrulea aparat s-a prăbuşit în statul Pennsylvania.

Planurile de amplasare a unui centru islamic în apropierea locului atentatelor a provocat dezbateri tensionate în Statele Unite, proiectul fiind susţinut de primarul din New York, Michael Bloomberg, şi de preşedintele Barack Obama. Criticii susţin însă că proiectul reprezintă o insultă pe "teritoriul sfânt" de la Ground Zero.

Unul dintre opozanţi, pastorul creştin integrist Terry Jones, a ameninţat că va arde sâmbătă 200 de exemplare din Coran în faţa bisericii sale din Gainesville (Florida), declanşând proteste şi avertismente în întreaga lume. Un apropiat al pastorului a anunţat vineri că planurile acestuia au fost suspendate.

Susţinătorii şi adversarii proiectului de construire a moscheii urmează să demonstreze sâmbătă la New York, la orele 18.00 GMT (21.00, ora României) şi 19.00 GMT (22.00, ora României), la cea de-a doua manifestaţie urmând să fie prezent şi liderul extremei-dreapta olandeze, Geert Wilders.

Vicepreşedintele american, Joe Biden, este aşteptat la New York, pentru o ceremonie solemnă, în timp ce soţia preşedintelui american, Michelle Obama, şi fosta Primă Doamnă Laura Bush, vor aduce un omagiu victimelor Zborului 93, care s-a prăbuşit în Pennsylvania.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici