SUA: Situaţia lui Mubarak este o problemă internă egipteană, iar Morsi trebuie eliberat

Statele Unite au apreciat joi că situaţia fostului preşedinte egiptean Hosni Mubarak, proaspăt ieşit din închisoare, ţine de afacerile interne ale Egiptului şi că succesorul său Mohamed Morsi, îndepărtat de la putere în iulie, este necesar să fie eliberat.

368 afișări
Imaginea articolului SUA: Situaţia lui Mubarak este o problemă internă egipteană, iar Morsi trebuie eliberat

Mohamed Morsi (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Departamentul de Stat este întrebat de mai multe zile de presa internaţională despre situaţiile aparent paradoxale ale fostului şef de stat arab Hosni Mubarak (1981-2011) şi fostului preşedinte islamist destituit Mohamed Morsi (2012-2013).

Primul a fost îndepărtat de la putere în februarie 2011, condamnat şi încarcerat, după care a fost eliberat şi plasat sub arest, joi, într-un spital militar din Cairo. Celălalt, ales în mod democratic în primăvara lui 2012, a fost destituit de către armată pe 3 iulie şi este deţinut în secret.

"În ceea ce priveşte procesul lui Mubarak, am spus de mult timp că este vorba despre o problemă juridică internă egipteană", a tăiat-o scurt Jennifer Psaki, o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat, trimiţându-i pe jurnalişti spre Guvernul egiptean.

În ceea ce îl priveşte pe Morsi, "poziţia noastră este aceeeaşi: nu credem că ar trebui să existe un proces pentru eliberarea sa", a declarat Psaki.

"Ne-am exprimat frecvent preocupările pe tema arestărilor arbitrare. Pentru ca să existe un proces politic unificator (în Egipt), credem că este necesar ca toate părţile să participe la acesta", a pledat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei americane.

Washingtonul a reprezentat un sprijin de neclintit timp de 30 de ani pentru regimul autoritar al lui Mubarak. În urma "primăverii arabe", în 2011, Statele Unite au acceptat, anul trecut, alegerea lui Morsi şi l-au îndemnat timp de un an la reforme democratice şi economice. Însă Washingtonul nu a calificat vreodată înlăturarea sa de la putere drept "lovitură de stat" militară.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici