Sute de locuinţe, inundate în Marea Britanie din cauza ploilor torenţiale - VIDEO

Sute de locuinţe au fost inundate din cauza ploilor torenţiale care s-au abătut joi asupra mai multor regiuni din nordul Angliei, nord-vestul Ţării Galilor şi din vestul Scoţiei, au anunţat poliţia şi serviciile de intervenţie.

85 afișări
Imaginea articolului Sute de locuinţe, inundate în Marea Britanie din cauza ploilor torenţiale - VIDEO

Sute de locuinţe, inundate în Marea Britanie din cauza ploilor torenţiale - VIDEO

Zeci de persoane şi-au părăsit locuinţele şi s-au îndreptat spre adăposturile de urgenţă instalate în comitatul Cumbria, din nord-vestul Angliei, unde circulaţia pe principalele drumuri a fost întreruptă, iar 21 de şcoli au fost închise, potrivit serviciilor de intervenţie.

În aceste comitat, pompierii şi aviaţia britanică (RAF) au evacuat cu ajutorul elicopterului circa 200 de locuitori dintr-o zonă a oraşului Cockermouth, a precizat un purtător de cuvânt al poliţiei din Cumbria.

"Aceştia au fost conduşi la un centru de primire instalat la liceul din oraş", a adăugat el, adăugând că circa 1.000 de locuinţe din zonă au rămas fără energie electrică.

Proprietarul unui hotel din Cockermouth, John Carlin, s-a declarat "stupefiat" de cantitatea mare de precipitaţii. "Locuiesc aici de 15 ani şi n-am mai văzut niciodată ceva asemănător", a declarat el.

"La ora 14.00 (16.00, ora României) ploua torenţial, dar nu era nimic; acum, nivelul apei a ajuns la 1,2 metri în faţa uşii de la intrare", a afirmat el.

Video Stirileprotv.ro

"Centrul oraşului a fost inundat în totalitate, singurele persoane care se află în acest moment acolo sunt serviciile de intervenţie. Apa le ajunge pompierilor la mijloc", a spus el.

Poliţia consideră că nivelul apei ar putea creşte în continuare în Cockermouth şi în localitatea vecină Keswick, fără a putea preciza însă în ce măsură.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici