Tancurile au luat cu „asalt” capitala Statelor Unite: Paradă militară de 4 iulie, „la ordinul” lui Trump | FOTO, VIDEO

Ziua Naţională a SUA este marcată prin etalarea steagului american, discursuri politice, ceremonii, parade, petreceri, reuniuni de familie, picnicuri, meciuri de baseball, focuri de artificii şi alte evenimente.

2908 afișări
Imaginea articolului Tancurile au luat cu „asalt” capitala Statelor Unite: Paradă militară de 4 iulie, „la ordinul” lui Trump | FOTO, VIDEO

Tancurile au luat cu „asalt” capitala Statelor Unite: Oraşul se pregăteşte pentru parada de 4 iulie, „la ordinul” lui Trump

UPDATE: În acest an preşedintele Donald Trump a organizat la Washington o serie de parade militare la care vor lua parte tancuri, aeronave de vânătoare şi avioane invizibile pe radar în uralele unora sau protestele altora.

De asemenea, la New York, în apropierea estuarului East River, va avea loc celebrul spectacol de artificii Macy, unul dintre cele mai mari focuri de artificii din ţară, precum şi un concert în aer liber. Printre artiştii invitaţi se numără Luke Bryan, Maren Morris şi Brad Paisley, precum şi Jennifer Hudson, Ciara, Khalid şi Derek Hough.

Joi seară, Boston Pops Orchestra va susţine concertul anual în aer liber pe malurile râului Charles din Boston, culminând cu interpretarea ariei “1812 Overture” şi un foc de artificii. Zeci de mii de oameni sunt aşteptaţi să asiste la eveniment sub măsuri extreme de securitate, la care vor mai concerta şi cântăreaţa se rap şi actriţa Queen Latifah şi interpretul de muzică folk Arlo Guthrie.

Cea mai veche sărbătoare dedicată zilei de 4 iulie este organizată la Bristol, în statul Rhode Island. Evenimenrtul începe odată cu Ziua Steagului pe 14 iunie şi se ternimă cu o paradă pe 4 iulie, la care participă anual aproximativ 10.000 de oameni. Sărbătoarea anuală din statul de pe coasta Atlanticului a avut loc pentru prima oară în anul 1785.

Data de 4 iulie 1776 este cunoscută în istoria universală ca ziua Declarării Independenţei americanilor de Imperiul Britanic, un eveniment care a condus la naşterea Statelor Unite ale Americii ca entitate suverană. În prezent, 4 iulie este ziua în care sunt celebrate valorile americane.

În 1776, cele 13 colonii americane îşi declarau independenţa de Imperiul Britanic, un eveniment care a condus la naşterea Statelor Unite ale Americii ca entitate suverană.


Fotografii de la Associated Press au surprins imagini cu două vehicule militare de luptă, parcate în apropierea Monumentului lui Lincoln. Fotografiile arată vehiculele militare de tip Bradley înconjurate de pază şi garduri de protecţie.

În plus, pe reţeua de socializare Twitter, utilizatorii au publicat filmări care arată vehiculele militare trase de tir-uri pe străzile capitalei americane, informează USA Today.

Evenimentul „Salut către America” va avea loc joi şi are ca scop onorarea forţelor militare americane. Preşedintele va susţine un discurs la Monumentul lui Lincoln, dar mai mulţi protestatari au anunţat că vor arde steaguri şi vor aduce un balon în formă de „bebeluş-Trump” .

Preşedintele Donald Trump a fost aspru criticat pentru că încearcă să transforme un eveniment emblematic pentru Statele Unite într-unul politic, prin ordonarea unei parade militare în capitala naţiunii şi prin susţinerea unui discurs la Monumentul lui Lincoln, scrie Financial Times.
 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici