- Home
- Externe
- (28.06.2023, 03:55)
- Alexandru Stan
The Elder Scrolls 6 va sosi abia în 2028, pe noua generaţie de console Xbox
The Elder Scrolls VI este încă departe de lansare, spune Phil Spencer de la Xbox.
Urmărește
429 afișări
Fanii seriei Elder Scrolls vor trebui să aştepte mult timp până să vadă următorul joc din franciză, Elder Scrolls 6. Potrivit lui Phil Spencer, directorul executiv de la Microsoft Gaming, jocul este încă la cel puţin cinci ani distanţă de a fi gata.
Asta înseamnă că jocul nu se va lansa mai devreme de 2028.
ULTIMELE ȘTIRI
-
BREAKING NEWS: Databricks, compania de date şi AI în spatele căreia se află Ion Stoica şi Matei Zaharia, a obţinut o finanţare de peste 5 mld. dolari de la fonduri precum Blackstone, Apollo Global Management şi Blue Owl Capital. Acordul vine în paralel cu o rundă de finanţare de la investitori de 10 mld. dolari, care a ridicat valoarea companiei la 62 de mld. dolari
-
Preşedintele Xi laudă relaţiile economice dintre China şi UE înainte de revenirea lui Trump
-
Pete Hegseth, propus de Trump pentru Pentagon, în faţa unui vot tensionat în Senat
-
Starbucks impune o nouă regulă în cafenele: Cumpără ceva sau pleacă
Într-un interviu separat pentru IGN, Todd Howard a explicat că Elder Scrolls 6 este un proiect pe termen lung. Producătorii par să fi dat de înţeles că sunt concentraţi pe Starfield.
Todd Howard a confirmat că Fallout 5 va sosi după lansarea lui The Elder Scrolls 6. De asemenea, a mai menţionat că The Elder Scrolls 6 va fi ultimul joc din seria ce a debutat cu Arena în 1994.
După Arena, a urmat The Elder Scrolls II: Daggerfall în 1996, The Elder Scrolls III: Morrowind în 2002, The Elder Scrolls IV: Oblivion în 2006 şi The Elder Scrolls V: Skyrim, cel mai bine vândut joc al seriei. Un joc online a fost lansat în 2014.
Povestea seriei, inspirată după universul The Middle Earth al lui J. R. R. Tolkien, se petrece pe un tărâm ficţional numit Tamriel/
Tamriel este împărţit în mai multe provincii, de la Argonia populată de reptilieni, Valenwood cu elfii săi şi Elsweyr locuită de feline Khajiit, la Cyrodiil dominat de un imperiu, mistica provincie Morrowind şi Skirim, provincia înzăpezită ce este populată de nordici, mamuţi, dragoni şi uriaşi.
The Elder Scrolls 6 a fost anunţat pentru prima dată la E3 2018, printr-un teaser scurt care nu a dezvăluit nimic despre meleagurile sau povestea jocului. De atunci, Bethesda nu a oferit nicio informaţie nouă despre joc, concentrându-se pe alte proiecte precum Fallout 76 şi Starfield.
Starfield este primul joc nou al Bethesda din ultimii 25 de ani şi este descris ca un RPG sci-fi epic. Jocul este programat să se lanseze pe 6 septembrie 2023 exclusiv pe Xbox Series X/S şi PC.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: Arhivele Naționale ale Marii Britanii desecretizează documente MI5: Mărturisirile celor mai cunoscuți agenți ai Uniunii Sovietice. Cine sunt cei 5 „agenți Cambridge”
Citește pe www.zf.ro: În timp ce gazul din Marea Neagră deja a început să se vândă, România are o listă de 22 de centrale de energie care vor avea nevoie de peste 8 mld. metri cubi pe an, cam cât se va scoate anual din Neptun Deep. Care este stadiul pe fiecare proiect?
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Citește și: Lukaşenko confirmă: Prigojin a sosit la Minsk
Citește și: Războiul din Ucraina, ziua 490. Atac în centrul oraşului Kramatorsk: morţi şi zeci de răniţi / Un general rus, bănuit să ştia de planurile lui Prigojin / Vizită neanunţată la Kiev a unui preşedinte de stat / Un înalt oficial ucrainean spune că loviturile răsunătoare ale contraofensivei sunt pe cale să vină / 3 ţări cer ca Wagner să fie declarată organizaţie teroristă
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
TikTok respinge zvonurile că Elon Musk va cumpăra platforma, înainte de a fi interzisă în SUA: „Pură ficțiune”
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Ţara care nu mai vrea să le cumpere străinii casele. Guvernul a impus taxe uriaşe pentru persoanele din afara UE care vin să cumpere proprietăţi
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ce s-a descoperit pe cadavrul femeii ucise din Bragadiru. Medicii legiști au examinat trupul
CANCAN.RO
Cu cât se vinde o monedă de 5 lei pe OLX, în 2025. Poate fi o „comoară” pentru colecționari!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe