Tony Blair credea că Brown este "nebun, rău şi periculos", susţine Peter Mandelson în memoriile sale

Relaţia dintre Tony Blair şi Gordon Brown a devenit atât de ostilă, încât Blair a spus despre el că este "nebun, rău, periculos şi fără scăpare" şi că Brown s-a purtat în timpul unor negocieri ca un "mafiot", a dezvăluit Peter Mandelson în memoriile sale, citat de The Guardian în ediţia electronică.

11 afișări
Imaginea articolului Tony Blair credea că Brown este "nebun, rău şi periculos", susţine Peter Mandelson în memoriile sale

Tony Blair credea că Brown este "nebun, rău şi periculos", susţine Peter Mandelson în memoriile sale (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Lordul Mandelson descrie modul în care s-a rupt relaţia celor doi în cea de a treia parte a memoriilor sale, intitulate "The Third Man", în care acesta arată cum, împreună cu membri ai echipei guvernamentale a urzit planuri, între care "Operaţiunea Teddy Bear", de a împărţi Trezoreria în două, cu scopul de a slăbi poziţia lui Brown în raport cu Blair.

Blair a fost de acord să demisioneze în favoarea lui Brown într-o întâlnire cu John Prescott, la acea vreme vicepremierul lui Blair, potrivit lui Mandelson. Acesta este citat afirmând că inclusiv Prescott se "temea" de Brown. "Ştie că este ceva în neregulă cu el", ar fi spus Blair, care l-ar fi descris pe Brown ca "lipsit de perspectivă şi afectat de o paranoia în legătură cu el-însuşi".

La începutul lui 2005, când Blair şi-a încălcat promisiunea de a nu conduce Partidul Laburist în alegerile generale, Mandelson afirmă că Brown a venit la el şi i-a cerut să precizeze data plecării. "Parcă ar fi un mafiot. Este agresiv, brutal... Gordon nu are pereche pentru unul care afişează principii înalte, dar care, în realitate practică cea mai joasă formă de inducere în eroare", ar fi spus Blair, citat de Mandelson. Blair "a crezut, uneori, şi mi-a spus că Gordon era nebun, rău, periculos şi fără scăpare", a declarat el.

Lordul Mandelson descrie, de asemenea, o întâlnire cu Brown în legătură cu reforma pensiilor, pe care o consideră "cea mai urâtă (întâlnire) pe care am avut-o vreodată". El povesteşte şi că Blair i-a spus, în 2001, că Brown l-a vizat personal, în urma unui scandal. "Gordon te vrea îngropat", susţine el că l-a avertizat Blair. "Nu mai am iluzii. M-ar putea viza şi pe mine, şi cred că o va face, dacă va avea ocazia", continuă acesta.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici