Treizeci de balene eşuate pe o plajă din Africa de Sud au fost eutanasiate

Cincizeci şi cinci de balene au eşuat, sâmbătă, pe o plajă din sudul Africii de Sud, 30 dintre ele fiind eutanasiate pentru că nu au putut fi readuse în apă în timp util.

24 afișări
Imaginea articolului Treizeci de balene eşuate pe o plajă din Africa de Sud au fost eutanasiate

Treizeci de balene eşuate pe o plajă din Africa de Sud au fost eutanasiate (Imagine: Mediafax Foto)

Balenele au început să eşueze sâmbătă, la ora 7.30 (5.30 GMT), pe plaja aflată în apropierea Capului Bunei Speranţe, la extremitatea sudică a continentului african.

Angajaţi ai Institutului Naţional sud-african pentru ajutor maritim (NSRI) şi zeci de voluntari au intervenit pentru a încerca să readucă în apă mamiferele, care aveau între patru şi cinci tone şi măsurau până la 5,5 metri.

Câteva balene au putut fi salvate, zece au murit din cauze naturale şi circa 35 au fost eutanasiate pentru că nu au putut fi duse înapoi în apă în timp util.

"Am făcut tot ce am putut, însă ele făceau cale întoarsă şi reveneau pe plajă", a explicat Wally Peterson, de la asociaţia africană pentru protecţia mediului Kommetjie Environmental Awereness.

"Soluţia cea mai umană a fost să eutanasiem balenele împuşcându-le în cap", au spus reprezentanţii institutului.

Ei au precizat că nu se cunosc motivele pentru care balenele au eşuat pe plajă. Mai multe persoane care au încercat să readucă balenele în apă au fost luate de valurile puternice şi salvate de echipele de intervenţie.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici