UE şi Franţa îşi reafirmă sprijinul faţă de România în criza din R. Moldova

Uniunea Europeană, şi în special Franţa, îşi reafirmă sprijinul faţă de România în criza declanşată în Republica Moldova după alegerile parlamentare din 5 aprilie, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al ministerului francez de Externe, în cadrul unei conferinţe de presă.

16 afișări
Imaginea articolului UE şi Franţa îşi reafirmă sprijinul faţă de România în criza din R. Moldova

UE şi Franţa îşi reafirmă sprijinul faţă de România în criza din R. Moldova

Purtătorul de cuvânt al Ministerului francez de Externe a reamintit declaraţia făcută joi de (ministrul francez de Externe) Bernard Kouchner alături de omologii săi ceh, Karel Schwarzeneberg, şi suedez, Carl Bildt, în numele troicii preşedinţiei UE (Franţa, Cehia şi Suedia), care s-a reunit la Sarajevo, şi care a reafirmat poziţiile adoptate în declaraţiile precedente ale preşedinţiei Uniunii Europene din 7 şi 8 aprilie, privind situaţia din Republica Moldova.

"Ministrul vrea, prin această declaraţie, să reafirme sprijinul Uniunii Europene, şi în special al Franţei, pentru România", a declarat purtătorul de cuvânt, potrivit unui comunicat transmis de ambasada Franţei în România.

Astfel, el a precizat că Uniunea Europeană rămâne dispusă "să colaboreze cu Republica Moldova în respectul valorilor şi principiilor europene şi determinată să consolideze relaţiile reciproce între UE şi R. Moldova", subliniind rolul reprezentantului special al Uniunii Europene la Chişinău.

Purtătorul de cuvânt a cerut, de asemenea, autorităţilor de la Chişinău să reia relaţiile normale cu România şi să respecte libertăţile constituţionale.

"Uniunea Europeană apreciază că este esenţial să întreţină relaţii bune cu vecinii săi. Înţelegând complexitatea relaţiilor din Republica Moldova şi România, cerem Guvernului moldovean să reia relaţiile normale cu România. Le cerem, de asemenea, autorităţilor moldovene să respecte toate libertăţile constituţionale şi solicităm tututor părţilor să se abţină de la orice act de violenţă", a precizat el.

Întrebat dacă prin această declaraţile condamnă actele de vandalism împotriva preşedinţiei Republicii Moldova, purtătorul de cuvânt a declarat că a fost făcută deja o declaraţie joi în care se specifica clar că "violenţele nu au fost niciodată o modalitate corespunzătoare a se înscrie în dinamica democratică".

Purtătorul de cuvânt a declarat, totodată, că scrutinul din 5 aprilie a respectat global standardele internaţionale, conform raportului observatorilor OSCE, subliniind că mai rămân încă progrese de făcut în alegerile viitoare.

Solicitat să prezinte poziţia Franţei şi, eventual a Uniunii Europene, în legătură cu Transnistria, el a declarat că aceasta este considerată o parte componentă a Republicii Moldova, subliniind necesitatea formatului "5+2" în negocieri.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici