Un câine pierdut s-a întors acasă după o călătorie de 241 km pe gheaţă în Marea Bering

Un ciobănesc australian în vârstă de un an a făcut o călătorie eroică prin 241 km de gheaţă în Marea Bering, în care a fost muşcat de o focă sau de un urs polar înainte de a se întoarce în siguranţă la casa sa din Alaska.

1427 afișări
Imaginea articolului Un câine pierdut s-a întors acasă după o călătorie de 241 km pe gheaţă în Marea Bering

Sursa foto: AP

Mandy Iworrigan, stăpâna lui Nanuq, care locuieşte în Gambell, Alaska, şi familia ei vizitau, luna trecută, Savoonga, o altă comunitate de pe insula St Lawrence din strâmtoarea Bering, când Nanuq a dispărut împreună cu celălalt câine al familiei, Starlight, a relatat Anchorage Daily News.

Starlight a apărut câteva săptămâni mai târziu, dar Nanuq, care înseamnă urs polar în limba yupik siberiană, nu a fost găsit nicăieri.

La aproximativ o lună de la dispariţia lui Nanuq, oamenii din oraşul Wales, situat la 241 km de Savoonga, pe coasta vestică a Alaskăi, au început să posteze pe internet fotografii cu un câine pierdut.

"Tata mi-a trimis un mesaj şi mi-a spus: <E un câine care seamănă cu Nanuq în Ţara Galilor>", a spus Iworrigan.

Ea şi-a activat contul de Facebook pentru a vedea dacă ar putea fi câinele ei. "Am zis: <Nu se poate! Ăsta e câinele nostru! Ce caută el în Ţara Galilor?>'", a spus ea.

Călătoria lui Nanuq va rămâne probabil pentru totdeauna un mister.

„Nu am nicio idee de ce a ajuns în Ţara Galilor. Poate că gheaţa s-a deplasat în timp ce el vâna", a spus Iworrigan.

Câinele a fost dus acasă cu un zbor charter care transporta atleţi pentru turneul olimpic al unor tineri din Bering Strait.

Cu excepţia unui picior umflat, cu urme mari de muşcături ale unui animal neidentificat, Nanuq era într-o stare de sănătate destul de bună.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici