Un hotel al lui Trump din Washington DC a mărit de peste patru ori preţurile pentru rezervările de camere în perioada inaugurării lui Biden
- Hotelul Trump International a postat pe site-ul său tarife mărite ale camerelor pentru sejururi care coincid cu ceremonia de inaugurare a preşedintelui ales Joe Biden.
- Tarifele camerelor de la hotelul situat în Washington DC, încep de la 2225 de dolari pe noapte în jurul datei de 20 ianuarie, ziua inaugurării.
- În alte zile din ianuarie, tarifele încep de la 476 de dolari.
Un hotel al lui Trump din Washington DC a mărit de patru ori preţurile pentru rezervările de camere în perioada din jurul inaugurării lui Biden
Potrivit site-ului hotelului, este necesară o şedere minimă de două nopţi pentru toţi oaspeţii care călătoresc în timpul inaugurării.
Practica nu este unică şi alte hoteluri din apropiere cresc, de asemenea, preţurile, potrivit Politico, care a raportat pentru prima dată că hotelul lui Trump creşte preţurile înainte de inaugurarea lui Biden.
Trump nu şi-a recunoscut încă înfrângerea, deşi victoria i-a fost atribuită oficial lui Biden la începutul lunii noiembrie. În schimb, Trump a declanşat o serie de atacuri în justiţie punând la îndoială validitatea rezultatelor alegerilor. Dintre zecile de procese intentate de Trump până acum, el nu a câştigat vreunul.
ULTIMELE ȘTIRI
-
BREAKING NEWS: Databricks, compania de date şi AI în spatele căreia se află Ion Stoica şi Matei Zaharia, a obţinut o finanţare de peste 5 mld. dolari de la fonduri precum Blackstone, Apollo Global Management şi Blue Owl Capital. Acordul vine în paralel cu o rundă de finanţare de la investitori de 10 mld. dolari, care a ridicat valoarea companiei la 62 de mld. dolari
-
Preşedintele Xi laudă relaţiile economice dintre China şi UE înainte de revenirea lui Trump
-
Pete Hegseth, propus de Trump pentru Pentagon, în faţa unui vot tensionat în Senat
-
Starbucks impune o nouă regulă în cafenele: Cumpără ceva sau pleacă
Nu este clar dacă Trump va participa la ceremonia de inaugurare a lui Biden. Casa Albă a refuzat să comenteze.
Trump a indicat, totuşi, că vrea să organizeze un eveniment de campanie în 2024 pe 20 ianuarie, în aceeaşi zi cu inaugurarea lui Biden.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO