Un medic legist susţine că Jeffrey Epstein a fost, de fapt, ucis. Ce „dovezi” are

Ochii lui Jeffrey Epstein aveau vase de sânge sparte, după ce trupul său neînsufleţit a fost descoperit în celula dintr-o închisoare din Manhattan, ceea ce sugerează că miliardarul, anchetat pentru abuzuri sexuale, a fost cel mai probabil ucis prin strangulare, a declarat un medic legist într-un interviu televizat, scrie New York Post.

2228 afișări
Imaginea articolului Un medic legist susţine că Jeffrey Epstein a fost, de fapt, ucis. Ce „dovezi” are

Sursa FOTO: Profimedia Images

Medicul Michael Baden a prezentat teoriile sale în cazul morţii lui Epstein într-un interviu acordat pentru emisiunea „Dr.Oz”. 

Printre dovezile medicului legist, se numără vasele de sânge sparte din ochii lui Epstein, precum şi faptul că membrele inferioare ale miliardarului erau palide, nu vinete, după cum se întâmplă în cazurile de sinucidere prin strangulare. 

„Sângele se linişteşte după ce murim. Dacă te spânzuri, lividitatea se produce în partea de jos a picioarelor. Acestea ar fi de culoare purpurie şi în spate şi în faţă, dar în acest caz nu sunt”, a explicat Baden pentru Dr. Mehmet Oz.

Dr. Oz a arătat mai apoi imagini şocante cu ochii lui Jeffrey Epstein, arată New York Post.

„Aceste mici hemoragii, mici pete de sânge. Ce spun aceste vase de sânge sparte? De ce ar fi un semnal de alarmă?” întreabă Dr. Oz.

„În cazul în care o persoană se sinucide prin spânzurare, artele şi vasele de sângele, venele se înfundă iar persoana devine palidă. Faţa devina palidă. Totuşi, în cazul unei strangulări manuale, se produce o presiune iar vasele capilare se pot sparge, acest lucru putând fi observat la ochi”, a explicat medicul. 

De asemenea, Baden mai spun că este foarte „neobişnuit” ca, în special în închisoare, cauza morţii să fie schimbată la spânzurare după ce iniţial a fost considerată neconcludentă.

„Certificatul iniţial de deces a fost emis înainte de autopsie, necesita mai multe informaţii”, a spus acesta. 

„Cinci zile mai târziu a fost modificat să arate sinucidere prin spânzurare, iar unul dintre lucrurile pe care familia vrea să le afle este ce informaţii au cauzat această schimbare”, a adăugat Baden. 

În cadrul unui interviu acordat emisiunii „60 Minutes”, difuzat în ianuarie, Baden a mai spus că „dovezile medico-legale dezvăluite până acum, inclusiv autopsia, sugerează un incident mai grav, nu doar o sinucidere prin spânzurare”.

Epstein, un fost apropiat al lui Bill Clinton, Donald Trump şi al prinţului Andrew, arestat pentru trafic de minori, a fost găsit mort în celula sa în care se afla în aşteptarea procesului, în august 2019. 

La momentul decesului, era arestat pentru trafic de minori, în New York şi Florida, în perioada 2002 - 2005, fapte pentru care risca o pedeapsă de până la 45 de ani de închisoare. Miliardarul, care a murit la vârsta de 66 de ani, pledase nevinovat.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici