Un medic ucrainean, eliberat într-un schimb de prizonieri, susţine că a fost torturat

Un cunoscut paramedic ucrainean, care a fost ţinut prizonier de forţele ruseşti şi separatiste timp de trei luni după ce a fost capturat în oraşul Mariupol din sud-estul ţării, i-a acuzat pe gardieni de tortură psihologică şi fizică în timpul captivităţii sale.

16753 afișări
Imaginea articolului Un medic ucrainean, eliberat într-un schimb de prizonieri, susţine că a fost torturat

FOTO Twitter

Iulia Paievska, în vârstă de 53 de ani, cunoscută în Ucraina sub porecla Taira, a fost eliberată în cadrul unui schimb de prizonieri. Ea a declarat că abuzurile au început imediat după ce a fost recunoscută la un punct de control de lângă Mariupol şi luată prizonieră, împreună cu şoferul ei, la 16 martie.

„Timp de cinci zile nu am mâncat nimic şi practic nu am băut apă", a declarat Paievska pentru CNN, la aproape trei săptămâni după ce a fost eliberată în cadrul unui schimb de prizonieri. Abuzurile, inclusiv bătăile, a spus ea, au fost „extreme" şi „nu s-au oprit nici măcar un minut în toate aceste trei luni".

De la jumătatea lunii martie până la jumătatea lunii iunie, cei doi au fost ţinuţi în centrul de detenţie preventivă din Doneţk de către o combinaţie de forţe din Rusia şi autoproclamata Republică Populară Doneţk, a spus ea.

„În mod constant ţi se spune că eşti un fascist, un nazist", a spus ea, comparând condiţiile cu cele dintr-un gulag. Ea a relatat că i s-a spus că „ar fi mai bine ar muri decât să vadă ce se va întâmpla în continuare".

Frustraţi de faptul că Paievska nu le-a dat răpitorilor o mărturisire în faţa camerei de luat vederi despre presupusele legături neonaziste, militarii au aruncat-o în izolare, „într-o temniţă fără saltea, pe un pat de metal".

Iulia Paievska a ieşit în evidenţă pentru prima dată în timpul revoltei Maidan din 2014, când i-a susţinut pe cei care protestau faţă de preşedintele pro-rus. De acolo, ea a plecat spre est, pe linia frontului, în timp ce trupele ucrainene luptau cu forţele separatiste din regiunea Donbas, alăturându-se în cele din urmă în mod oficial armatei ucrainene.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici