Prima pagină » Știri externe » Un mort și 50.000 de persoane blocate din cauza inundațiilor din Australia

Un mort și 50.000 de persoane blocate din cauza inundațiilor din Australia

O persoană a murit și 50.000 de persoane au rămas blocate din cauza ploilor torențiale care au lovit joi estul Australiei, declară premierul statului New South Wales, Chris Minns.
Un mort și 50.000 de persoane blocate din cauza inundațiilor din Australia
Fenomene meteo extreme. Foto: Hepta/Mediafax Foto
Iris Duțescu
22 mai 2025, 08:41, Social

Poliția a găsit trupul unui bărbat în vârstă de 63 de ani într-o casă inundată din cătunul Moto, situat la aproximativ 400 de kilometri de Sydney, precizează sursa citată.

„Trebuie să mai spun că ne pregătim pentru alte vești proaste în următoarele 24 de ore. Acest dezastru natural a fost teribil pentru comunitate”, a spus oficialul, potrivit AFP.

Locuitorii s-au urcat pe acoperișuri pentru a scăpa de inundații, potrivit autorităților, care au declarat că au trimis elicoptere, bărci și drone ca parte a unei misiuni masive de căutare și salvare.

Încălzirea globală, cauzată în principal de arderea petrolului cărbunelui și gazului, este un factor care sporește gravitatea și frecvența dezastrelor legate de climă.