Vaclav Klaus nu intenţionează să semneze Tratatul de la Lisabona

Preşedintele Cehiei, Vaclav Klaus, susţine că nu va semna Tratatul de la Lisabona, o decizie care le-ar permite conservatorilor britanici, dacă ar ajunge la putere, să organizeze un referendum în Marea Britanie pe tema documentului european, relatează ediţia online a cotidianului The Times.

19 afișări
Imaginea articolului Vaclav Klaus nu intenţionează să semneze Tratatul de la Lisabona

Vaclav Klaus nu intenţionează să semneze Tratatul de la Lisabona

Preşedintele eurosceptic al Cehiei este ultimul obstacol în calea ratificării noului Tratat UE, dar, potrivit The Times, Klaus le-a promis susţinătorilor că nu va semna documentul.

Întrebat duminică dacă va semna Tratatul, Klaus a replicat: "Nu vă faceţi griji, nu voi semna".

Premierul ceh Jan Fischer a încercat să evite o confruntare cu Vaclav Klaus, cedând cererii acestuia de redeschidere a negocierilor cu UE pe tema Tratatului. Cu toate acestea, premierul i-a cerut preşedintelui să garanteze semnarea Tratatului dacă liderii UE vor accepta condiţiile sale şi în cazul în care Curtea Constituţională nu va avea obiecţii.

Klaus solicită o clauză specială pentru Cehia care să împiedice germanii să reclame restituirea proprietăţilor de pe teritoriul ceh, după evacuările care au urmat celui de-al II-lea Război Mondial.

Problema va fi discutată cu ocazia summitului UE programat pentru 29-30 octombrie.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici