Cele două seisme, cu magnitudinile 7,2 și 7,5, s-au produs la un interval de mai puțin de un minut. Potrivit Serviciului Geologic al Statelor Unite (USGS), cele două seisme s-au produs la adâncimi de 20,3 și, respectiv, 10 kilometri. Fiind cutremure de mică adâncime, ele au provocat distrugeri mai mari la suprafață.
Aproximativ 250 de clădiri au fost distruse sau grav avariate, cele mai multe în La Guaira, unde un hotel cu zece etaje s-a prăbușit complet. În Caracas, capitala Venezuelei, și în localitățile din apropiere, numeroase persoane au rămas prinse sub dărâmături, iar mii de locuitori și-au petrecut noaptea pe străzi, de teama unor noi prăbușiri.
Președintele interimar Delcy Rodríguez a declarat stare de urgență și a anunțat că echipele de salvare continuă operațiunile cu sprijin internațional din partea Statelor Unite, Republicii Dominicane, Mexicului, El Salvadorului și Qatarului.
Familiile își caută rudele dispărute printre ruine, în timp ce echipele de salvare încearcă să ajungă la persoanele prinse sub dărâmături, de unde continuă să se audă strigăte de ajutor, potrivit BBC.
Într-o singură clădire prăbușită au murit 11 persoane, iar alte 23 au fost salvate, a anunțat primarul districtului Chacao din Caracas, Gustavo Duque. Echipele de intervenție îndepărtează molozul pentru a ajunge la persoanele despre care există indicii că sunt încă prinse sub dărâmături.
„Încercăm să găsim cât mai mulți supraviețuitori”, a declarat edilul.
După cele două cutremure, regiunea a fost zguduită de cel puțin 30 de replici. Serviciul Geologic al Statelor Unite spune că numărul victimelor ar putea crește considerabil. Potrivit estimărilor instituției, există o probabilitate de 42% ca bilanțul să depășească 10.000 de morți și o probabilitate de 33% ca acesta să ajungă la peste 100.000 de victime. Specialiștii subliniază însă că aceste cifre reprezintă scenarii statistice utilizate pentru organizarea intervențiilor de urgență și nu prognoze privind numărul final al victimelor.
Cele două seisme sunt cele mai puternice înregistrate în Venezuela în ultimii peste 120 de ani, al doilea cutremur fiind cel mai intens produs în țară după anul 1900, conform datelor USGS.
Președintele american Donald Trump a anunțat că a cerut administrației sale să fie pregătită pentru o intervenție rapidă.
„Cele două cutremure majore care au lovit minunatul popor al Venezuelei sunt de o amploare uriașă și au provocat un număr devastator de victime. Statele Unite sunt pregătite, dispuse și capabile să ajute!”, a scris Trump joi, pe platforma sa Truth Social.
Secretarul de stat Marco Rubio a precizat că SUA au trimis imediat echipe de căutare și salvare, resurse medicale și ajutor umanitar pentru sprijinirea operațiunilor din Venezuela.