Prima pagină » Știri externe » Viitorul ministru rus al Apărării ar putea fi o femeie

Viitorul ministru rus al Apărării ar putea fi o femeie

Şeful Statului Major al armatei ruse a declarat, miercuri, că la conducerea Ministerului Apărării ar putea fi numită o femeie, ceea ce ar întrerupe dominaţia clară a bărbaţilor la conducerea forţelor armate din Rusia, cunoscute pentru atitudinea conservatoare, relatează Reuters.
Viitorul ministru rus al Apărării ar putea fi o femeie
19 sept. 2007, 17:08, Știri externe

Ministrul rus al Apărării, Anatoli Serdiukov, i-a prezentat preşedintelui Vladimir Putin demisia din funcţie, motivându-şi gestul prin legăturile de familie foarte apropiate cu noul premier Viktor Zubkov.

Şeful Statului Major, generalul Iuri Baluievski, a declarat că noul ministru al Apărării ar putea fi un civil sau o femeie. "Putem lua exemplul altor câteva ţări şi invita o femeie în funcţia de ministru?", a spus Baluievski, citat de agenţia Interfax. "Nu exclud posibilitatea ca o femeie să devină ministrul nostru", a adăugat el.

"Principala funcţie a ministrului este să se asigure că soldaţii sunt hrăniţi şi au tancuri noi", a spus Baluievski.

Cotidianul Izvestia a afirmat că printre potenţialii candidaţi la funcţia de ministru al Apărării se numără Lyubov Kudelina, adjunct pentru probleme financiare al ministrului Apărării, Nikolai Pankov şi Iuri Baluievski.

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da