Violenţe între protestatari palestinieni şi militari israelieni, în Cisiordania

  • Confruntări între protestatari palestinieni şi militari israelieni au loc în Cisiordania
  • Palestinienii protestează în apropierea coloniei evreieşti Eviatar, în nordul Cisiordaniei
310 afișări
Imaginea articolului Violenţe între protestatari palestinieni şi militari israelieni, în Cisiordania

Sursa foto: Mediafaxfoto

Protestatari palestinieni au fost implicaţi în confruntări cu militari israelieni, vineri, în apropierea unei colonii evreieşti din nordul Cisiordaniei, afirmă surse citate de site-ul Ynetnews.com.

Violenţele au avut loc în apropierea coloniei evreieşti Eviatar, în nordul Cisiordaniei. Armata israeliană a utilizat gaze lacrimogene şi grenade fumigene pentru dispersarea demonstranţilor. O dronă israeliană folosită pentru lansarea de grenade fumigene s-a prăbuşit din cauza unei defecţiuni.

În apropierea coloniei evreieşti Eviatar au loc frecvent proteste violente. Colonia Eviatar a fost înfiinţată în mai 2021 într-o zonă rurală palestiniană situată la sud de oraşul Nablus. Colonia a fost înfiinţată în semn de protest faţă de un atac terorist comis de un palestinian, sodat cu moartea unui adolescent israelian şi rănirea altor doi. Pe 2 iulie, pe fondul protestelor violente organizate de palestinieni, fondatorii coloniei Eviatar au convenit cu Guvernul israelian să părăsească zona, dar, în schimb, în acelaşi loc ar urma să fie construită o şcoală religioasă evreiască (yeshiva).

Tensiunile israelo-palestiniene s-au amplificat în ultimele luni. Joi, trei palestinieni au fost împuşcaţi mortal de agenţi ai serviciilor de securitate israeliene, în incidente produse în Ierusalim, în Cisiordania şi în Fâşia Gaza.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici