WikiLeaks: Robert Mugabe ar avea cancer de prostată

Preşedintele Zimbabwe Robert Mugabe are cancer de prostată, iar medicii săi, consultaţi în 2008, au estimat că acesta va mai trăi între trei şi cinci ani, potrivit unei telegrame diplomatice americane, publicată de site-ul WikiLeaks.

137 afișări
Imaginea articolului WikiLeaks: Robert Mugabe ar avea cancer de prostată

Robert Mugabe (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Guvernatorul băncii centrale din Zimbabwe Gideon Gono i-a declarat ambasadorului la 4 iunie (2008) că preşedintele Mugabe are cancer de prostată cu metastaze şi, potrivit medicilor săi, ar mai avea de trăit între trei şi cinci ani", conform acestei telegrame. "Potrivit lui Gono, medicii lui Mugabe i-au recomandat acestuia din urmă să îşi reducă activităţile", precizează textul.

Robert Mugabe, aflat la putere de la independenţa ţării sale, în 1980, are 87 de ani.

Întrevederea între ambasadorul american James McGee şi guvernatorul din Zimbabwe datează din perioada în care preşedintele Mugabe se pregătea pentru alegerile prezidenţiale, potrivit WikiLeaks.

Guvernatorul Gono a dezminţit în presa din Zimbabwe, luni, că a mărturisit că preşedintele suferă de cancer de prostată. "Este o minciună", a declarat el, citat de cotidianul independent Newsday.

Într-o altă telegramă publicată de site-ul WikiLeaks, guvernatorul Gono a declarat la 1 iulie 2008 că Mugabe este "slăbit" fizic şi că "în pofida apariţiilor puternice în public, el are dificultăţi în a se ridica de pe scaun".

Preşedintele Mugabe a mers de mai multe ori în Singapore în acest an, pentru a se trata de cataractă, potrivit purtătorului său de cuvânt, în timp ce presa afirma că acesta suferă de cancer.

Starea de sănătate a preşedintelui Mugabe este unul dintre motivele avansate de Zimbabwe pentru a explica de ce unii oficiali ai partidului său, ZANU-PF, cer organizarea de noi alegeri generale cât mai repede posibil.

Vineri, preşedintele, care insista ca acest scrutin prezidenţial şi parlamentar să aibă loc în acest an, s-a pronunţat în favoarea organizării lui la începutul lui 2012, dar nu mai târziu de luna martie.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici