Zelenski: UE nu ar trebui să fie un "supermarket" pentru ruşii bogaţi. Preşedintele Ucrainei vrea interzicerea vizelor pentru cetăţenii ruşi

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a lansat vineri un nou apel către statele Uniunii Europene să interzică vizele pentru cetăţenii ruşi, pentru a evita ca blocul să devină un "supermarket" deschis oricui are mijloacele necesare pentru a intra.

259 afișări
Imaginea articolului Zelenski: UE nu ar trebui să fie un "supermarket" pentru ruşii bogaţi. Preşedintele Ucrainei vrea interzicerea vizelor pentru cetăţenii ruşi

Zelenski a declarat că propunerea sa nu se aplică ruşilor care au nevoie de ajutor pentru că şi-au riscat libertatea sau viaţa rezistând politicilor liderului de la Kremlin, Vladimir Putin.

"Trebuie să existe garanţii că ucigaşii ruşi sau complicii terorii de stat nu folosesc vizele Schengen", a declarat Zelenski într-un discurs nocturn, referindu-se la vizele care îi acordă titularului acces în spaţiul Schengen fără frontiere, care se întinde pe teritoriul mai multor state UE, informează Reuters.

"În al doilea rând, nu trebuie să distrugem însăşi ideea de Europa, valorile noastre europene comune. Prin urmare, Europa nu trebuie să se transforme într-un supermarket în care nu este important cine intră şi în care principalul lucru este ca oamenii să plătească doar pentru produsele lor".

Zelenski a îndemnat pentru prima dată la interzicerea vizelor într-un interviu acordat săptămâna aceasta cotidianului Washington Post, afirmând că ruşii ar trebui să trăiască în propria lor lume până când îşi vor schimba filosofia.

Apelul lui Zelenski nu a obţinut încă sprijinul principalilor actori ai UE. Dar el a declarat că a fost încurajat de sprijinul din partea statelor baltice ex-sovietice şi a Republicii Cehe, actualul preşedinte prin rotaţie al UE. Finlanda a susţinut, de asemenea, această idee.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a denunţat apelul lui Zelenski în această săptămână, afirmând că "orice încercare de a-i izola pe ruşi sau Rusia este un proces care nu are nicio perspectivă".

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici