ŞTIRILE OREI 17.00 - Mediafax

Video ŞTIRILE OREI 17.00

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 17.00

19 afişări

Procurorul general susţine că un studiu de impact privind recursul compensatoriu trebuia făcut în urmă cu 2 ani. Augustin Lazăr spune că se observă un grad mai mare de agresivitate la cei eliberaţi şi că parchetele sunt puse în situaţia de a face eforturi pentru a-i prinde

Corpul de control al premierului a declanşat verificări la Complexul Energetic Oltenia. Este cercetat, printre altele, modul în care sunt acordate salariile. Între timp, ministrul Energiei s-a întâlnit la Târgu Jiu cu minerii care şi-au reluat greva

 

Un şofer băut a lovit cu maşina unul din stâlpii care alimenta cu electricitate troleibuzele din Galaţi şi a reuşit, astfel, să lase întreg oraşul fără transport public. A durat mai multe ore până când reţeaua electrică a fost reparată

Simona Halep a reuşit cu greu să o învingă pe Sofia Kenin şi să avanseze în faza următoare la Australian Open, după un meci care a durat mai mult de 2 ore şi jumătate. Următoarea partidă o va pune pe Simona faţă în faţă cu Venus Williams

Mai multe explozii puternice s-au produs astăzi, într-o clădire din campusul Universităţii Lyon. Zona a fost evacuată, după ce un incendiu a izbucnit în acoperişul clădirii şi s-a extins. În clădire se făceau lucrări de renovare

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici