HOROSCOP 17 aprilie. O duminică plină de evenimente neaşteptate. Zodiile sunt scoase din zona de confort

În această duminică, Luna din Scorpion aderă la un trigon armonios cu Marte din Peşti, indiciu cum că zodiile de Apă (Rac, Scorpion, Peşti) au parte azi de energie, dar şi de evenimente care le scot din zona de confort.

2700 afișări
Imaginea articolului HOROSCOP 17 aprilie. O duminică plină de evenimente neaşteptate. Zodiile sunt scoase din zona de confort

HOROSCOP 17 aprilie. O duminică plină de evenimente neaşteptate. Zodiile sunt scoase din zona de confort

HOROSCOP 17 aprilie - Berbec

Eşti mai sensibil(ă) azi decât de obicei, dar acest lucru îţi poate aduce unele avantaje, mai cu seamă că eşti mai receptiv(ă) la mesajele pe care ţi le transmite vocea interioară. Aşadar, nu trebuie decât să ai grijă să nu stai prea mult în medii sau în companii care îţi transmit energie negativă sau care te fac să te duci cu gândul la scenarii nu tocmai plăcute. În felul acesta, îţi conservi starea de spirit.

HOROSCOP 17 aprilie - Taur

Este o zi numai bună în care să discuţi cu partenerul de viaţă despre planuri de viitor şi/ sau în care să ieşi cu prietenii, poate chiar şi cu persoana iubită. În unele cazuri, acest aspect vorbeşte despre faptul că unii(ele) nativi(e) ale acestui semn încep să dezvolte altfel de sentimente pentru cineva din gaşca lor. Încearcă să vezi dacă sunt reciproce, dacă ar fi indicat să mergi ceva mai departe cu ceea ce simţi.

HOROSCOP 17 aprilie - Gemeni

În cazul în care lucrezi astăzi, te bucuri la serviciu de aprecierea pe care o meriţi, dar şi de vizibilitate, semn că realizările tale nu rămân într-un con de umbră. De asemenea, este o zi bună în care să socializezi informal cu persoane influente din compania ta sau din domeniul tău de activitate. În felul acesta, construieşti relaţii care te-ar putea ajuta pe viitor să accesezi şi mai multe oportunităţi de a ieşi în faţă.

HOROSCOP 17 aprilie - Rac

Dacă nu ai niciun plan pe astăzi, află că astrele recomandă astăzi activităţile care te scot din jungla din oraş şi care te aduc mai aproape de pasiunile tale şi de oamenii la care ţii. Aşadar, profită de această oportunitate pentru a pleca într-o drumeţie cu cei dragi. În felul acesta, vă veţi bucura de o destinaţie pe care v-aţi dorit de mult să o vedeţi şi veţi petrece mai mult timp de calitate împreună.

HOROSCOP 17 aprilie - Leu

În cazul în care te-ai confruntat cu tensiuni în raport cu familia, s-ar putea ca lucrurile să revină la normal începând de astăzi. Pe de altă parte, trebuie să ai grijă cu anumite subiecte de discuţie, căci s-ar putea să revii la situaţia de dinainte dacă le abordezi înainte să fie momentul potrivit să faci acest lucru. Aşadar, încă trebuie să te porţi cu mănuşi cu familia în anumite privinţe. Altfel, pot apărea conflicte aprinse.

HOROSCOP 17 aprilie - Fecioară

Tu şi cu partenerul de viaţă sunteţi astăzi pe aceeaşi lungime de undă şi mai că vă completaţi unul altuia propoziţiile. Aşadar, iată un prilej mai mult decât bun să pui pe tapet subiecte de discuţie pe care poate că le-aţi evitat, de teamă că s-ar putea ajunge la un conflict. În contextul creat astăzi de astre, nu îţi va fi greu să ajungi la un consens, să renunţi la unele lucruri pentru binele comun.

HOROSCOP 17 aprilie - Balanţă

Cu toate că este duminică, s-ar putea să te intersectezi astăzi cu o oportunitate de a realiza unele profituri. În cele mai multe cazuri, s-ar putea să fie vorba de o activitate într-un sector de activitate cu care nativii(ele) acestui semn cochetează din când în când. Poate că nu este vorba de o sumă foarte bine, dar în orice caz, cert este că acoperă unele excese pe care le-ai făcut în acest final de săptămână.

HOROSCOP 17 aprilie - Scorpion

Ai o dispoziţie bună astăzi şi acest lucru se vede mai ales din modul în care te raportezi la cei dragi. Nu este exclus, de asemenea, ca această stare bună de spirit să li se datoreze într-o măsură sau alta. Pe de altă parte, nu ar fi rău să îţi faci timp şi pentru hobby-urile tale, să te bucuri de lucrurile şi de activităţile care îţi aduc satisfacţii. În felul acesta, te vei revigora complet.

HOROSCOP 17 aprilie - Săgetător

În cazul în care angajamentele de azi te aduc în contact cu multe persoane, s-ar putea să resimţi presiunea pe care o atârnă pe umerii tău grupurile prea mari de oameni. Te simţi mai bine astăzi în cercuri restrânse sau chiar bucurându-te de timpul liber de unul(a) singur(ă), fie că alegi să te uiţi la un film sau să citeşti ceva. Aşadar, poate că ar fi indicat să adopţi un alt ritm în această zi.

HOROSCOP 17 aprilie - Capricorn

Simţi nevoia astăzi să ieşi cu prietenii, să schimbaţi impresii, să bârfiţi, să discuţi cu ei despre planurile tale de viitor. Timpul pe care îl petreci cu gaşca este unul care te inspiră, care te face să fii optimist(ă) cu privire la viitor. Viziunile lor şi energia care se creează atunci când ieşiţi te ajută să vezi dintr-o altă perspectivă, una pozitivă, anumite situaţii de viaţă pe care le-ai considerat o povară sau un eşec.

HOROSCOP 17 aprilie - Vărsător

În cazul în care programul te obligă să lucrezi astăzi ori ţi-ai luat ceva de muncă acasă, fii sigur(ă) că eforturile tale nu sunt trecute cu vederea. S-ar putea să primeşti un plus la salariu sau poate că faci paşi mici dar siguri către o mărire salarială. Oricare ar fi situaţia, cert este că se întâmplă lucruri bune pentru tine pe plan profesional şi financiar, iar diferenţa la buzunar se va vedea treptat mai mult.

HOROSCOP 17 aprilie - Peşti

Te numari şi tu astăzi printre nativii(ele) care se bucură de o stare de spirit foarte bună. În cazul tău, este vorba de o mentalitate de învingător(oare), care te ajută să vezi partea bună a lucrurilor chiar şi atunci când lucrurile nu ies chiar aşa cum ţi-ai propus. De asemenea, este o zi bună în care să ieşi în natură, în care să iei o pauză de la grijile zilnice printr-o călătorie undeva prin jur.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici