Avocatul Sică Puşcoci, pentru a doua oară la DNA

Avocatul Sică Puşcoci, cercetat de către procurori alături de mai mulţi oameni din fotbal, s-a prezentat, vineri, pentru a doua oară la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

21 afișări
Imaginea articolului Avocatul Sică Puşcoci, pentru a doua oară la DNA

Avocatul Sică Puşcoci, pentru a doua oară la DNA

Puşcoci a mai fost la DNA în 30 ianuarie. Atunci, la ieşirea din clădire, el a declarat că este de acord cu deschiderea acestui dosar şi că o consideră binevenită.

"Eu îmi doresc să trăiesc liniştit, după zece ani de cercetări. Am până acum două scoateri de sub urmărire penală pentru Dulca şi Iulian Arhire. N-am nicio treabă cu Cristi Borcea şi fraţii Becali", spunea acesta.

Puşcoci preciza că nu i-au fost aduse la cunoştinţă învinuirile şi că la DNA "a dat peste oameni foarte civilizaţi".

Apărătorul acestuia, Alexandru Mihail Cămărăscu, declara că nu vor face declaraţii, în condiţiile în care nu le fuseseră comunicate faptele concrete pentru care este învinuit clientul său şi nici încadrarea juridică a faptelor.

Avocatul Sică Puşcoci, cercetat alături de oameni din fotbal pentru înşelăciune, evaziune fiscală şi spălare de bani, s-a prezentat, miercuri dimineaţă, la DNA. În acest caz, Puşcoci este cercetat alături de fostul impresar Ioan Becali, fratele acestuia, impresarul Victor Becali, Gheorghe Copos - acţionar majoritar FC Rapid Bucureşti, Mihai Stoica - fost director al clubului de fotbal Oţelul Galaţi, actual preşedinte la Unirea Urziceni, Cristian Borcea - preşedintele executiv al FC Dinamo, Jean Pădureanu - preşedinte al clubului de fotbal Gloria Bistriţa, Mircea Stoenescu - fost preşedinte la Dinamo, Gheorghe Popescu - fost impresar şi Gheorghe Neţoiu - fost acţionar la FC Dinamo.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici