Prima pagină » Justiţie » Băsescu: Hayssam a plecat târându-se printre oi

Băsescu: Hayssam a plecat târându-se printre oi

Preşedintele Traian Băsescu a atras atenţia, vineri, la bilanţul Ministerului Public, că a fost foarte mediatizat faptul că "un terorist", respectiv Omar Hayssam, a plecat din ţară "ca un boier", când de fapt el a plecat "târându-se printre oi".
07 mart. 2008, 12:49, Justiţie

Băsescu a spus că nu se poate abţine să nu se refere la un caz deja judecat, în care "un terorist" a fost mediatizat ca şi cum a plecat din România cu avionul ca un boier, când de fapt acesta a părăsit România "târându-se între oi".

Potrivit lui Băsescu, cei care i-au dat lui Omar Hayssam IPRS Băneasa, Foresta Nehoiu şi "pădurile patriei", care l-au luat pe acesta în avion, au avut interesul să se producă o decredibilizare a procurorilor şi judecătorilor şi a factorului politic de astăzi, care era interesat de rezolvarea legală a procesului.

Şeful statului a spus că în acest caz există interese politice pentru dezinformarea populaţiei.

Băsescu i-a avertizat pe magistraţii prezenţi la bilanţ că vor avea o mare luptă cu o parte din media în tendinţa justiţiei de a cerceta probele legate de modul în care "infractorul" Omar Hayssam a părăsit România.

"Cei pe care i-a hrănit cu bani, cei care voiau să-l facă parlamentar vor să vă determine să nu-l judecaţi, să nu se ajungă la o concluzie despre modul cum a plecat", a conchis Traian Băsescu.

Sirianul Omar Hayssam i-a declarat telefonic procurorului DIICOT, Ciprian Nastasiu – care l-a deferit justiţiei pentru răpire – că a plecat din România "ca un domn, cu capul sus, la costum, aranjat, parfumat", cu ajutorul unui paşaport cu identitate falsă şi alt "look", de pe Otopeni.

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da