CC amână cu o săptămână decizia privind Comisia specială de la Cotroceni

Curtea Constituţională a amânat cu o săptămână decizia în privinţa excepţiei de neconstituţionalitate formulată de Avocatul Poporului referitor la unele prevederi ale Legii responsabilităţii ministeriale şi la cele ale Ordonanţei referitoare la componenţa Comisiei speciale de la Cotroceni.

4 afișări
Imaginea articolului CC amână cu o săptămână decizia privind Comisia specială de la Cotroceni

CC amână cu o săptămână decizia privind Comisia specială de la Cotroceni

Curtea Constituţională a amânat, pentru o săptămână, luarea unei decizii în privinţa excepţiei de neconstituţionalitate formulată de Avocatul Poporului referitor la unele prevederi ale Legii 115/1999 privind responsabilitatea ministerială şi cele ale OUG 95/2007 de modificare a acesui act normativ, prin care Comisia specială de la Cotroceni urmează să fie alcătuită din cinci judecători.
   
Decizia de amânare a fost luată după ce Curtea Constituţională a dezbătut, marţi dimineaţa, la primul termen, excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 12 – 22 din Capitolul III "Procedura de urmărire şi judecare" al Legii nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială, ale articolului 23 şi articolului 24 din aceeaşi lege, precum şi ale articolului I şi II din OUG nr. 95/2007 pentru modificarea Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială.
   
Avocatul Poporului, Ioan Muraru, a contestat la Curtea Constituţională legalitatea componenţei Comisiei speciale de la Cotroceni, respectiv prezenţa judecătorilor în comisie.
   
Potrivit modificărilor aduse, prin OUG 95-2007, Legii privind răspunderea ministerială, Comisia prezidenţială căreia i se solicită de către Parchet aviz pentru declanşarea urmăririi penale faţă de un membru al Guvernului este formată din cinci judecători.

Avocatul Poporului consideră, însă, că puterea judecătorească, în rândul căreia se numără judecătorii, s-ar imixtiona, astfel, în puterea executivă, întrucât Comisia constituită la nivelul Administraţiei Prezidenţiale are natură administrativă, specifică puterii executive.
  
Potrivit Constituţiei, funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.

Avocatul Poporului a criticat faptul că judecătorii se vor pronunţa asupra unor acte premergătoare începerii urmăririi penale, în condiţiile în care Parchetele conduc şi supraveghează activitatea de cercetare penală.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici