Prima pagină » Justiţie » Cristian Rizea, eliberat condiționat din închisoare. Tribunalul Ilfov a dat decizia finală

Cristian Rizea, eliberat condiționat din închisoare. Tribunalul Ilfov a dat decizia finală

Cristian Rizea, fost deputat PSD, a fost eliberat condiționat din închisoare, după o decizie definitivă a Tribunalului Ilfov. Instanța i-a admis contestația, iar Rizea a ieșit din penitenciar. El fusese condamnat pentru corupție și fugise anterior în Republica Moldova.
Cristian Rizea, eliberat condiționat din închisoare. Tribunalul Ilfov a dat decizia finală
Nițu Maria
03 iul. 2025, 08:38, Justiţie

Cristian Rizea, fostul deputat PSD, a ieșit din Penitenciarul București-Jilava. Tribunalul Ilfov i-a aprobat cererea de eliberare condiționată, după ce acesta a contestat o decizie anterioară, în aprilie 2025. Hotărârea este definitivă, scrie TV8 Moldova.

Judecătorii au anulat decizia luată anterior și au reanalizat dosarul. Tribunalul i-a admis cererea și a dispus eliberarea sa condiționată. Mandatul prin care Rizea era închis fusese emis de Tribunalul București, Secția I Penală.

Instanța a precizat că această măsură poate fi anulată, dacă fostul deputat nu respectă regulile stabilite.

Cristian Rizea a fost condamnat în martie 2019 la patru ani și opt luni de închisoare, într-un caz de corupție. După pronunțarea sentinței, el a plecat în Republica Moldova, pentru a evita încarcerarea. Autoritățile române l-au adus înapoi în aprilie 2023.

În noiembrie 2020, Igor Dodon, fostul președinte al Republicii Moldova, i-a retras cetățenia moldovenească.

„Nu eu i-am dat cetățenia, dar eu i-o voi retrage și voi semna pentru extrădare”, declara Igor Dodon atunci.

În aceeași zi, poliția din Moldova l-a reținut pe Rizea și l-a audiat la Chișinău. Pe 4 noiembrie 2020, Ministerul român al Justiției a anunțat că a transmis o cerere de extrădare către autoritățile moldovene.

Pe 6 noiembrie 2020, Judecătoria Chișinău a emis un mandat de arest pe numele său.

În februarie 2021, Cristian Rizea a fost eliberat, deoarece expirase termenul maxim legal de reținere în Republica Moldova, fără ca extrădarea să fie finalizată.

La 31 martie 2021, procurorii l-au trimis în judecată pentru fals în declarații. Ei susțineau că, în anul 2017, când a cerut cetățenia Republicii Moldova, fostul deputat ar fi completat formularul cu informații false.